Cercetătorii au descoperit o nouă modalitate prin care vor putea corecta erorile genetice din ADN-ul fiecăruia. Tehnologia rescrie codul genetic și poate corecta 89% dintre defecte.
În esență, tehnologia se numește prime editing și funcționează ca un instrument de editare text pe care îl folosești să modifici texte pe calculator. Astfel, poate rescrie codul genetic pentru a corecta eventualele erori din corpul uman.
Editarea genetică nu este ceva nou, însă acest nou instrument permite o mai eficientă modificare a ADN-ului. Astfel, acest nou instrument permite inserarea sau îndepărtarea completă a unor secțiuni din ADN. De asemenea, poate fi folosit pentru modificarea fie și numai unei litere din cele trei milioane care alcătuiesc codul genetic uman.
„Te poți gândi la prime editors ca la procesoarele de text, capabile să caute anumite secvențe ADN și să le înlocuiască cu precizie”, spune David Lu, unul dintre cercetători. E ca și cum ai apăsat Ctrl-F ca să cauți porțiunea de text pe care vrei să o înlocuiești, apoi să dai copy-paste pentru a introduce o nouă secvență.
Principalul avantaj este că acest instrument este mult mai flexibil și are o precizie mult mai mare în ceea ce privește editarea genetică.
La ce ajută editarea ADN-ului
Acesta este compus din patru tipuri majore de baze azotate: adenină, timină, citozină, guanină, respectiv A, T, C și G. Codul genetic uman este alcătuit din trei milioane de litere A, T, C și G, în ordini diferite. Totuși, în unele cazuri există și erori, numite mutații genetice. Astfel, dacă un A este transformat într-un T, de exemplu, rezultă cea mai comună versiune a siclemiei. Există în jur de 75.000 de mutații diferite care pot provoca boli la oameni.
Astfel, editarea ADN-ului a pornit din dorința corectării acestor erori din codul genetic. Cercetătorii estimează că noul instrument dezvoltat de aceștia ar putea repara aproximativ 89% dintre mutațiile genetice din corpul uman.
Vezi Sursa AICI
ADN-ul și ARN-ul sunt cei doi acizi nucleici care joacă rolul fundamental în ereditatea umană, ei fiind purtătorii informației genetice. Înainte de a intra în amănunte legate de structura și funcția fiecăruia dintre ei ar trebui să ne familiarizăm cu noțiunile de bază care ne vor ajuta să înțelegem complexitatea mecanismelor eredității.
Structură chimică
Noțiunea de acid nucleic a fost emisă în 1870 de către Johann Friedrich Miescher care, cercetând nucleul leucocitului uman a descoperit o substanță cu caracter slab acid căreia nu i-a putut preciza funcția. Apoi, în 1920 cercetătorii au stabilit că acizii nucleici sunt componenta majoritară a cromozomilor.Acizii nucleici sunt substanțe chimice macromoleculare și reprezintă cei mai lungi polimeri din lumea vie. Unitățile structurale ale acestora se numesc monomeri și sunt reprezentați de nucleotide, macromolecula de acid nucleic fiind un polinucleotid.
Nucleotidul este o structură simplă alcătuită din 3 componente:
• O bază azotată
• O pentoză (monozaharid)
• Un rest de acid fosforic (fosfat anorganic)
Diferența dintre ADN și ARN este dată de tipul de zahăr pentozic pe care îl conțin nucleotidele lor: dezoxiriboză-D pentru ADN și riboză- R pentru ARN. ADN-ul (acid dezoxiribonucleic) este alcătuit din două lanțuri (catene) polinucleotidice, iar ARN-ul (acid ribonucleic) are doar o singură catenă polinucleotidică. Pentozele și radicalul fosforic sunt comune tuturor macromoleculelor de ADN din lumea vie, bazele azotate fiind cele care conferă specificitate în cadrul fenomenului ereditar. Radicalul fosfat conferă caracter acid și sarcini negative moleculelor de ADN și ARN.
Fiecare acid nucleic conține 4 tipuri de nucleotide, diferența dintre ele constând în bazele azotate care intră în structura lor: adenina (A), guanina (G), citozina (C) și timina (T) pentru ADN și adenină, guanină, citozină și uracil (U) pentru ARN. Bazele azotate sunt și ele de 2 tipuri:
- Purinice: adenina (A) și guanina (G)
- Pirimidinice : citozină (C), timină (T) și uracil (U)
Cele purinice au la bază două cicluri condensate ce însumează 5 atomi de carbon (C) și 4 atomi de azot (N), iar cele pirimidinice au un singur ciclu cu 4 atomi de carbon și 2 atomi de azot. Între nucleotidele macromoleculelor de acizi nucleici se stabilesc 2 tipuri de legături:
- Intracatenare: sunt legături covalente fosfodiesterice, de înaltă energie, pe care le realizează radicalul fosfat (P) cu pentozele între al treilea carbon (C3) al unui nucleotid și al cincilea carbon (C5) al pentozei nucleotidului următor. Aceste legături sunt baza structurii primare (monocatenare) a ADN- ului și ARN-ului această structură fiind scheletul de care se leagă bazele azotate.
- Intercatenare: sunt legăturile dintre nucleotide aparținând celor 2 catene polinucleotidice și se realizează între bazele azotate purinice și cele pirimidinice. Sunt legături de hidrogen, cu energie joasă, bazele azotate fiind plasate într-un mod foarte precis în moleculele acizilor nucleici. În ADN întotdeauna adenina este legată de timină prin legături duble, iar citozina legată de guanină prin legături triple, la fel și în ARN, cu excepția faptului că timina este înlocuită de uracil care realizează o legătură dublă cu adenina.
Astfel, cele 4 tipuri de nucleotide corespunzătoare celor 4 baze azotate sunt:
Pentru ADN: P- D- A P- D- G P- D- C P- D- T
Pentru ARN: P- R- A P- R- G P- R- C P- R- U
Există doar 4 tipuri de nucleotide pentru fiecare acid nucleic însă posibilitățile de recombinare, codificare biochimică și implicit de realizare de seturi diferite de informație ereditară sunt teoretic infinite. În mod normal secvența activă de nucleotide a macromoleculelor de acizi nucleici conține minim 3.000 de nucleotide, ajungând la limite superioare de sute de mii de milioane de nucleotide. În plus, unitățile de tip A-T și C- G pot alterna și se pot repeta de 2,3 ori. Prin urmare, acizii nucleici dețin un enorm potențial de codificare asigurând transmiterea informației genetice de la o generație la alta în cursul procesului de diviziune celulară.
- ADN-ul are o structură specifică fiecărei specii, specificitate datorată ordonării aperiodice a bazelor azotate din structura moleculei
- Are capacitatea de replicare, deci de a transmite informația genetică de la o generație la alta
- În nucleul celulelor somatice diploide (ce conțin perechi de cromozomi omologi), indiferent de țesut, conținutul în ADN este aproximativ egal
- În nucleul celulelor gametice haploide (cu cromozomi nepereche), cantitatea de ADN este redusă la jumătate.
- Cantitatea de ADN este direct proporțională cu numărul cromozomilor: diploid sau haploid și este dependentă de fazele ciclului celular
Structura primară monocatenară a ADN este rezultatul esterificării și ordonării liniare a nucleotidelor în catena moleculei de acid nucleic, aceasta fiind modalitatea sub care informația ereditară este codificată biochimic. Legăturile 3’- 5’ sau 5’- 3’ fosfodiesterice dintre radicalul fosfat al unui nucleotid și hidroxilul pentozei din poziția 3’ sau 5’ a nucleotidului adiacent se succed formând catene lungi, neramificate rezultând dispunerea în tandem a macromoleculelor ADN în cromozom conferindu-i acestuia o structură tridimensională.
Marea diversitate a moleculelor ADN și specificitatea stuctural-funcțională a moleculei, precum și controlul genetic al sintezei proteice este asigurată de ordonarea aperiodică a nucleotidelor.
Structura secundară bicatenară este dată de ansamblarea a celor două catene mononucleotidice sub forma unui dublu helix cu diametrul de 2nm (20 angströmi -Å) și spira de 3, 4nm (34 Å), fiecare spiră a dublului helix cuprinzând 10 nucleotide.
Lanțurile polinucleotidice sunt antiparalele, legăturile fosfodiesterice fiind realizate pe primul lanț între C3 al dezoxiribozei unei nucleotide și C5 al nucleotidei următoare, iar la nivelul celuilalt lanț legăturile fosfodiesterice sunt realizate invers: C5- C3.
Capacitatea de autoreproducere a ADN-ului este dată de complementaritatea și antiparalelitatea bazelor copolimerice, astfel informația se conservă în succesiunea generațiilor celulare. Prin intermediul ARN-m care decodifică mesajul genetic se asigură determinismul genetic și exprimarea fenotipică a caracterelor ereditare.
Fiecare acid nucleic conține 4 tipuri de nucleotide, diferența dintre ele constând în bazele azotate care intră în structura lor: adenina (A), guanina (G), citozina (C) și timina (T) pentru ADN și adenină, guanină, citozină și uracil (U) pentru ARN. Bazele azotate sunt și ele de 2 tipuri:
- Purinice: adenina (A) și guanina (G)
- Pirimidinice : citozină (C), timină (T) și uracil (U)
Cele purinice au la bază două cicluri condensate ce însumează 5 atomi de carbon (C) și 4 atomi de azot (N), iar cele pirimidinice au un singur ciclu cu 4 atomi de carbon și 2 atomi de azot. Între nucleotidele macromoleculelor de acizi nucleici se stabilesc 2 tipuri de legături:
- Intracatenare: sunt legături covalente fosfodiesterice, de înaltă energie, pe care le realizează radicalul fosfat (P) cu pentozele între al treilea carbon (C3) al unui nucleotid și al cincilea carbon (C5) al pentozei nucleotidului următor. Aceste legături sunt baza structurii primare (monocatenare) a ADN- ului și ARN-ului această structură fiind scheletul de care se leagă bazele azotate.
- Intercatenare: sunt legăturile dintre nucleotide aparținând celor 2 catene polinucleotidice și se realizează între bazele azotate purinice și cele pirimidinice. Sunt legături de hidrogen, cu energie joasă, bazele azotate fiind plasate într-un mod foarte precis în moleculele acizilor nucleici. În ADN întotdeauna adenina este legată de timină prin legături duble, iar citozina legată de guanină prin legături triple, la fel și în ARN, cu excepția faptului că timina este înlocuită de uracil care realizează o legătură dublă cu adenina.
Astfel, cele 4 tipuri de nucleotide corespunzătoare celor 4 baze azotate sunt:
Pentru ADN: P- D- A P- D- G P- D- C P- D- T
Pentru ARN: P- R- A P- R- G P- R- C P- R- U
Există doar 4 tipuri de nucleotide pentru fiecare acid nucleic însă posibilitățile de recombinare, codificare biochimică și implicit de realizare de seturi diferite de informație ereditară sunt teoretic infinite. În mod normal secvența activă de nucleotide a macromoleculelor de acizi nucleici conține minim 3.000 de nucleotide, ajungând la limite superioare de sute de mii de milioane de nucleotide. În plus, unitățile de tip A-T și C- G pot alterna și se pot repeta de 2,3 ori. Prin urmare, acizii nucleici dețin un enorm potențial de codificare asigurând transmiterea informației genetice de la o generație la alta în cursul procesului de diviziune celulară.
ADN-ul
Este suportul material al eredității și variabilității, existând numeroase dovezi experimentale în acest sens:- ADN-ul are o structură specifică fiecărei specii, specificitate datorată ordonării aperiodice a bazelor azotate din structura moleculei
- Are capacitatea de replicare, deci de a transmite informația genetică de la o generație la alta
- În nucleul celulelor somatice diploide (ce conțin perechi de cromozomi omologi), indiferent de țesut, conținutul în ADN este aproximativ egal
- În nucleul celulelor gametice haploide (cu cromozomi nepereche), cantitatea de ADN este redusă la jumătate.
- Cantitatea de ADN este direct proporțională cu numărul cromozomilor: diploid sau haploid și este dependentă de fazele ciclului celular
Structură primară și secundară
ADN- ul este o substanță macromoleculară bicatenară formată din două catene polinucleotidice care se răsucesc helicoideal în jurul unui ax comun.Structura primară monocatenară a ADN este rezultatul esterificării și ordonării liniare a nucleotidelor în catena moleculei de acid nucleic, aceasta fiind modalitatea sub care informația ereditară este codificată biochimic. Legăturile 3’- 5’ sau 5’- 3’ fosfodiesterice dintre radicalul fosfat al unui nucleotid și hidroxilul pentozei din poziția 3’ sau 5’ a nucleotidului adiacent se succed formând catene lungi, neramificate rezultând dispunerea în tandem a macromoleculelor ADN în cromozom conferindu-i acestuia o structură tridimensională.
Marea diversitate a moleculelor ADN și specificitatea stuctural-funcțională a moleculei, precum și controlul genetic al sintezei proteice este asigurată de ordonarea aperiodică a nucleotidelor.
Structura secundară bicatenară este dată de ansamblarea a celor două catene mononucleotidice sub forma unui dublu helix cu diametrul de 2nm (20 angströmi -Å) și spira de 3, 4nm (34 Å), fiecare spiră a dublului helix cuprinzând 10 nucleotide.
Lanțurile polinucleotidice sunt antiparalele, legăturile fosfodiesterice fiind realizate pe primul lanț între C3 al dezoxiribozei unei nucleotide și C5 al nucleotidei următoare, iar la nivelul celuilalt lanț legăturile fosfodiesterice sunt realizate invers: C5- C3.
Principiul complementarității
În cazul structurii secundare, secvența bazelor dintr-o catenă determină secvența bazelor din catena opusă datorită faptului că acestea au secvențe complemetare, adenina fiind complementară timinei iar guanina complementară citozinei. Există două punți de hidrogen între adenină și timină și trei între guanină și citozină, punți care se desfac la căldură și conduc la separarea monocatenelor de ADN, având loc denaturarea ADN-ului. Legăturile G-C care conțin 3 legături de H se desfac mai greu decât A-T care au 2 legături. Prin răcirea lentă a amestecului monocatenelor denaturate, acestea se asociază pe baza complementarității și refac structura inițială (renaturare). Așa se explică modul în care se produc replicarea ADN, repararea ADN sau transcrierea informației.Capacitatea de autoreproducere a ADN-ului este dată de complementaritatea și antiparalelitatea bazelor copolimerice, astfel informația se conservă în succesiunea generațiilor celulare. Prin intermediul ARN-m care decodifică mesajul genetic se asigură determinismul genetic și exprimarea fenotipică a caracterelor ereditare.
Structura terțiară a ADN
Este dată de distribuția spațială, tridimensională a celor două catene helicoidale. Watson și Crick au arătat că sceletul fosfo-glucidic al macromoleculei se află spre exterior iar bazele azotate spre interior, planul perechilor de baze fiind perpendicular pe axul lung al moleculei, între perechi existând interacțiuni hidrofobe care cresc stabilitatea structurii. În funcție de structura terțiară există mai multe tipuri de molecule ADN care sunt izomorfe: de tip A și B (dextrogire- rotesc planul luminii polarizate spre dreapta) și de tip Z (levogir- rotește planul luminii polarizate spre stânga).La eucariote, ADN-ul este asociat cu histone (proteine) prin legături saline, rezultând nucleoproteina. Proteinele măresc diametrul moleculei de ADN la 200 Å și împreună cu ionii de calciu (Ca 2+) stabilizează arhitectura spațială a ADN-ului. Combinat cu proteine, ADN-ul are lungimea de aproximativ 4000 Å dar prin îndepărtarea histonelor poate ajunge la 7000- 8000 Å și un diametru de 20 Å. Masa sa moleculară este de 12-16 x 106 daltoni iar o celulă somatică diploidă umană conține aprox. 7 x 10-9 mg ADN.
Structura bicatenară a ADN are o mare stabilitate fizică asigurată pe verticală de punțile fosfodiesterice intracatenare și pe orizontală de punțile de hidrogen intercatenare. Moleculele de dezoxiriboză se așează pe o catenă cu oxigenul inelului moleculei orientat în sus și pe cealaltă catenă cu oxigenul orientat în jos, astfel întreaga moleculă este obligată să se spiralizeze formând o structură spiralată tridimensională în dublu helix. Fiecare pereche succesivă de baze azotate se întoarce cu 36 de grade în direcția acelor de ceasornic (răsucire dextrogiră), iar dublul helix face un tur complet de 360 de grade la fiecare 10 perechi de baze azotate.
Sinteza ADN
Procesul de sinteză al ADN-ului este cel mai important eveniment în cazul diviziunii celulare care asigură transmiterea integrală a informației genetice stocată în ADN-ul cromozomial. Faptul că ADN-ul nu se epuizează în cursul diviziunii se datorează procesului de replicare (autocopiere), proces programat genetic de separare a catenelor și de ansamblarea complementară de nucleotide pe fiecare catenă matriță creându-se astfel noi molecule de ADN.Replicarea este semiconservativă și se face după modelul fermoarului propus de Watson și Crick, conform căruia dublul helix se desface progresiv similar cu un fermoar și expune baze libere de pe fiecare catenă. Datorită complementarității, fiecare bază expusă se va lega de baza sa complementară.
Enzimele implicate în procesul de replicare sunt:
Topoizomeraza - inițiază desfacerea dublului helix al ADN-ului parental
Helicaza - implicată în desfacerea legăturilor dintre cele 2 catene parentale alături de topoizomerază
SSB - proteină care stabilizează catenele separate și oprește recombinarea celor 2 matrițe
ADN-polimeraza - familie de enzime care asigură creșterea lanțului ADN nou format prin legarea nucleotidelor complementare la catena matriță. Implicate și în corectarea erorilor apărute în replicare.
Ligaza - legarea segmentelor scurte de ADN nou-formate la catena matriță
Repararea ADN
Într-un proces atât de complex cum este sinteza semiconservativă a ADN-ului pot apare frecvent erori, mai ale sub acțiunea factorilor de mediu precum radiații ionizante sau substanțe toxice care, acționând în timpul replicării ADN-ului sau în stadiul interfazic G1 (prima fază a ciclului celular de diviziune) pot produce erori în secvența macromoleculei ADN care trebuie corectate, pentru a nu se produce mutații genetice.Dacă ADN-polimeraza ar introduce eronat un nucleotid, ar rezulta o eroare genetică de 10-4 (1 eroare la 10 la a patra baze create) însă în realitate eroarea este de 10-8 datorită capacității ADN-polimerazelor de detectare și corectare imediată a erorilor din timpul replicării.
În timpul replicării, polimeraza înconjoară ADN-ul ca o capsulă iar când baza azotată care urmează să se cupleze de matriță nu este complementară, se modifică structura spațială a ADN-ului prin creșterea în volum a moleculei și se blochează activitatea ADN-polimerazei și excizarea bazei necomplementare corectându-se astfel eroarea.
Vezi Sursa info AICI
ARN-ul si ADN-ul sunt macromolecule indispensabile tuturor formelor de viață cunoscute până în prezent, alături de proteine, lipide și carbohidrați. ADN-ul uman este localizat în nucleul celular. ARN-ul mesager se găsește în citoplasma celulară – în afara nucleului – și are rol mult mai precis, cum este transmiterea de informații cu privire la sinteza de proteine în celulă. Întrucât ARN-ul mesager nu pătrunde în nucleul celular, nu poate influența ADN-ul celular propriu. Vaccinurile care utilizează tehnologia ARN mesager folosesc o secvență de ARN mesager, care, odată introdusă în celule, transmite mesajul de sintetizare a proteinei Spike, proteină de suprafață a virusului SARS-CoV-2. Cantitatea de ARN mesager corespnzătoare unei doze de vaccin este standardizată, ceea ce va asigura producția unui nivel predefinit de proteină Spike. Identificarea în organismul uman a acestei proteine ca fiind străină declanșează un răspuns imun care este responsabil de construirea imunității împotriva COVID-19. Practic, ARN-ul mesager reprezintă ”manualul” după care celulele umane învață să producă proteina Spike, astfel încât organismul să își construiască mecanismele necesare pentru a se putea apăra împotriva COVID-19 dacă va intra în contact cu virusul SARS-CoV2.
Tehnologia a fost adoptată de către companiile farmaceutice Pfizer, Moderna și CureVac pentru dezvoltarea vaccinurilor împotriva COVID-19. În Uniunea Europeană, nici un vaccin nu poate fi comercializat înainte de încheierea studiilor clinice care să ateste că este sigur și eficace și că îndeplinește condițiile prevăzute de normele și legile în vigoare.
Surse suplimentare de informare
Vezi Sursa info AICI
Vindecarea energetică este o practică holistică care ajută la activarea sistemelor de energie subtilă ale corpului pentru a elimina blocurile. Prin spargerea acestor blocuri energetice, capacitatea inerentă a corpului de a se vindeca este stimulată.
Corpul uman este un sistem energetic complet, în ton cu Universul. Orice dezechilibru din organism creează o obstrucție în fluxul de energie, ceea ce duce la boli. Terapiile energetice încearcă să se asigure că energiile care curg în corp se mișcă neobstrucționate.
Vindecarea energetică este o practică holistică care ajută la activarea sistemelor de energie subtilă ale corpului pentru a elimina blocurile. Prin spargerea acestor blocuri energetice, capacitatea inerentă a corpului de a se vindeca este stimulată.
Corpul uman este un sistem energetic complet, în ton cu Universul. Orice dezechilibru din organism creează o obstrucție în fluxul de energie, ceea ce duce la boli. Terapiile energetice încearcă să se asigure că energiile care curg în corp se mișcă neobstrucționate.
Cele mai populare tipuri de terapie energetică sunt musicoterapia, reiki și atingerea terapeutică. Terapiile energetice pot ajuta oamenii să se relaxeze și să-și îmbunătățească calitatea vieții.
1. Culturile au studiat centrele energetice ale corpului de mii de ani
Reiki este o tradiție japoneză de vindecare a energiei și datează de la începutul secolului al XX-lea. Chakrele care sunt cele șapte centre de transmitere a energiei din corp, sunt explicate pe larg în textele hinduse antice. Meridianele, autostrăzile energetice ale corpului sunt foile de parcurs pe care practicienii chinezi au bazat acupunctura.
2. Vindecarea energetică se bazează pe principii științifice
Totul este alcătuit din molecule. Chiar și ceva la fel de solid ca o masă vibrează tot timpul și, ca și oameni, vibrăm și noi.
Când spunem că ceva are vibrații bune, este într-adevăr despre energia vibratoare a persoanei. Oamenii fericiți vibrează la o frecvență mai mare.
Chiar și locurile au vibrații. Când intrați într-o cameră în care a avut loc o luptă cumplită, puteți simți energia densă și poate doriți să plecați imediat. Plajele au o atmosferă ușoară datorită sării și aerului în mișcare. Aerul de pe plajă vibrează și la o frecvență mai mare.
3. Oricine poate beneficia de vindecarea energetică
Nu trebuie să fii spiritual pentru a beneficia de vindecarea energetică. Este recomandat să intrați cu mintea deschisă pentru beneficii maxime și orice moment este un moment bun pentru a vizita un vindecător de energie.
Dacă sunteți anxios, stresat sau drenat fizic, o sesiune de vindecare a energiei vă poate ajuta să vă relaxați și să vă simțiți mai echilibrat. Și dacă vă simțiți deja bine, există întotdeauna șansa de a vă simți mai bine.
4. Vindecarea energetică este întotdeauna accesibilă
Există multe tipuri diferite de vindecători de energie pe care îi puteți găsi aproape peste tot.
Practicanții Reiki pot fi găsiți peste tot în lume și cea mai bună parte a Reiki este că poate fi dat sau primit chiar dacă practicantul și clientul nu sunt în aceeași cameră.
Practicanții în acupunctură sunt, de asemenea, foarte ușor disponibili, dar clientul trebuie să fie prezent fizic pentru terapie. Modalitatea stimulează fluxul de chi pentru a reechilibra corpul.
Chiar și masajul este un tip de practică de vindecare a energiei, deoarece eliberează tensiunea în mușchi și fluxul limfatic și permite o relaxare mai profundă.
5. Vă puteți menține sănătatea energetică acasă
La fel ca să mănânci și să te speli pe dinți, curățarea energetică este, de asemenea, un angajament zilnic. Odată ce întâlnești un vindecător de energie, poți menține vibrațiile bune curgând făcând o baie în Epsom sau săruri roz de Himalaya timp de 20 de minute ori de câte ori te simți greu sau stresat. Curățarea sau arderea salviei din jurul tău îți curăță și aura negativă. Cristalele cu vibrație ridicată au propriile lor proprietăți de vindecare. Vezi Sursa AICI
1. Culturile au studiat centrele energetice ale corpului de mii de ani
Reiki este o tradiție japoneză de vindecare a energiei și datează de la începutul secolului al XX-lea. Chakrele care sunt cele șapte centre de transmitere a energiei din corp, sunt explicate pe larg în textele hinduse antice. Meridianele, autostrăzile energetice ale corpului sunt foile de parcurs pe care practicienii chinezi au bazat acupunctura.
2. Vindecarea energetică se bazează pe principii științifice
Totul este alcătuit din molecule. Chiar și ceva la fel de solid ca o masă vibrează tot timpul și, ca și oameni, vibrăm și noi.
Când spunem că ceva are vibrații bune, este într-adevăr despre energia vibratoare a persoanei. Oamenii fericiți vibrează la o frecvență mai mare.
Chiar și locurile au vibrații. Când intrați într-o cameră în care a avut loc o luptă cumplită, puteți simți energia densă și poate doriți să plecați imediat. Plajele au o atmosferă ușoară datorită sării și aerului în mișcare. Aerul de pe plajă vibrează și la o frecvență mai mare.
3. Oricine poate beneficia de vindecarea energetică
Nu trebuie să fii spiritual pentru a beneficia de vindecarea energetică. Este recomandat să intrați cu mintea deschisă pentru beneficii maxime și orice moment este un moment bun pentru a vizita un vindecător de energie.
Dacă sunteți anxios, stresat sau drenat fizic, o sesiune de vindecare a energiei vă poate ajuta să vă relaxați și să vă simțiți mai echilibrat. Și dacă vă simțiți deja bine, există întotdeauna șansa de a vă simți mai bine.
4. Vindecarea energetică este întotdeauna accesibilă
Există multe tipuri diferite de vindecători de energie pe care îi puteți găsi aproape peste tot.
Practicanții Reiki pot fi găsiți peste tot în lume și cea mai bună parte a Reiki este că poate fi dat sau primit chiar dacă practicantul și clientul nu sunt în aceeași cameră.
Practicanții în acupunctură sunt, de asemenea, foarte ușor disponibili, dar clientul trebuie să fie prezent fizic pentru terapie. Modalitatea stimulează fluxul de chi pentru a reechilibra corpul.
Chiar și masajul este un tip de practică de vindecare a energiei, deoarece eliberează tensiunea în mușchi și fluxul limfatic și permite o relaxare mai profundă.
5. Vă puteți menține sănătatea energetică acasă
La fel ca să mănânci și să te speli pe dinți, curățarea energetică este, de asemenea, un angajament zilnic. Odată ce întâlnești un vindecător de energie, poți menține vibrațiile bune curgând făcând o baie în Epsom sau săruri roz de Himalaya timp de 20 de minute ori de câte ori te simți greu sau stresat. Curățarea sau arderea salviei din jurul tău îți curăță și aura negativă. Cristalele cu vibrație ridicată au propriile lor proprietăți de vindecare. Vezi Sursa AICI
Se știe că unele tipuri de modificări ale acidului nucleic, cum ar fi metilarea și acetilarea, afectează în mod direct funcțiile ADN și ARN. Aceste modificări joacă un rol critic în manipularea ADN și pot afecta considerabil transcrierea și replicarea ADN 1 , 2 , 3 , 4 . În plus, molecule de acid nucleic modificate artificial cu atomi de halogen, precum 5-fluorouracil (5FU) și trifluorotimidină (FTD), au fost utilizate în știința medicală și pentru terapiile clinice 5 , 6 , 7 , 8 , 9. 5FU acționează ca un medicament antitumoral prin inhibarea formării de ARN ribozomal prin încorporarea acestuia în ARN înlocuind uracil sau prin inhibarea sintezei ADN prin prevenirea sintezei de acid timidilic 10 , 11 , 12 . Studii recente au arătat că 5FU este, de asemenea, încorporat în ADN, cu toate acestea, asocierea dintre această încorporare și efectele antitumorale rămâne necunoscută. În schimb, FTD, care este încorporat cu ADN, posedă o potență antitumorală foarte eficientă 13 , 14 , 15deși structura sa este similară cu cea a timidinei. Combinația de FTD și clorhidrat de tipiracil (FTD / TPI) a fost aprobată de unele organizații, cum ar fi FDA (Food and Drug Administration din Statele Unite), ca tratament pentru cancerul colorectal 16 . Motivul pentru care FTD are efect antitumoral nu este încă cunoscut, deși au fost raportate multe studii despre acesta 17 , 18 , 19 , 20 , 21 , 22 . Se spune astăzi că motivul nu este acela de a forma o legătură covalentă cu timidilat sintaza 17, ci de a duce la disfuncția ADN prin încorporarea FTD în ADN din unele rezultate experimentale 18 , 19, 20 , 21 , 22. În acest fel, în ciuda tuturor mecanismelor farmacologice diferite, structurile fragmentelor de bază ale 5FU și FTD sunt foarte similare. De ce FTD prezintă efect antitumoral prin încorporarea în ADN și nu arată 5FU? Cum interacțiunile cu acizii nucleici din jur au aceste molecule după încorporarea în ADN? Din câte știm, motivele acestor diferențe rămân neclare. Astfel, în acest studiu, am format dinamica moleculară (MD) și calculele orbitale moleculare ab initio (MO) pentru a determina calitativ rolul și efectele grupurilor fluorurate în 5FU și FTD. Am obținut mai întâi energiile de interacțiune și distanțele dintre unii atomi folosind modelul simplu de perechi de baze și apoi am comparat structura de stabilizare a duplexurilor ADN cu fiecare minimizare a energiei. Dupa aceea, am efectuat analize de fluctuație termică ale acestor duplexuri ADN cu calcule MD, urmate de analiza interacțiunilor interbazice. În cele din urmă, rezultatele anticipate teoretic au fost verificate.
Vezi Suesa AICI
Structuri dublu catenare a 3 secvențe de ADN testate pentru analize structurale
Am luat în considerare structurile dublu catenare a 3 secvențe ADN testate (TDS1, ADN secvență martor; TDS2, ADN conținând 5FU; și TDS3, ADN conținând FTD) pentru a determina rolul grupului fluor în ADN (Fig. 1D-F ). Am adoptat secvența scurtă de ADN utilizată de Markley și colab . 24 ca referință pentru aceste construcții ADN de test. Aceste structuri ADN au fost construite pe baza ADN-ului de tip B, care este dreptaci cu aproximativ 10 perechi de baze pe rând. Pentru fiecare structură ADN din moleculele de apă, minimizările de energie au fost efectuate folosind pachetul de programe AMBER 12 25 . AMBER99 26 , câmpul general de forță AMBER (GAFF) 27 și TIP3P 28au fost utilizate câmpuri de forță pentru ADN-ul complet și respectiv molecule de apă. Figura 2 prezintă conformațiile de stabilizare pentru TDS1, TDS2 și respectiv TDS3. Fără a lua în considerare energiile termice, am observat diferențe substanțiale între TDS1, TDS2 și TDS3, așa cum se arată în Fig. 2 . O imagine mărită a imaginilor este prezentată în Fig. S1 . În special, structura TDS3 care conține FTD a devenit mai distorsionată în comparație cu TDS1, (secvența de control). Figura S2Aarată suprapunerea structurilor de minimizare cu reprezentarea tubului pentru TDS1 (cian) și TDS3 (roșu; reprezentarea sferei implică poziția atomului de fluor). În timp ce structura dublu catenară a fost menținută în TDS1, sistemul de legare a hidrogenului între FTD și adenina sa complementară s-a rupt în TDS3. În TDS2, nu am observat modele de legături de hidrogen rupte, dar s-a produs o mică distorsiune în structura lor dublu-catenară. Prin compararea cu rezultatele modelelor simple de perechi de baze și a secvențelor de ADN testate, destabilizarea ADN-ului cu dublă catenă, inclusiv FTD, sa presupus că nu schimbă intensitatea legăturii de hidrogen, ci interacțiunile dintre gruparea trifluorometil și bazele înconjurătoare. În raportul anterior, WH Gmeiner și colab . 29a efectuat simulări de minimizare a energiei pentru structura cu dublă helix care conține FTD. Ei au raportat că gruparea trifluorometil nu interferează cu asocierea bazelor sau stivuirea bazelor și nici nu afectează semnificativ dimensiunile elicoidale. Cu toate acestea, calculul lor nu a putut include efectul solventului. În general, se știe că, atunci când minimizarea energiei moleculelor puternic încărcate, cum ar fi acizii nucleici în fază gazoasă, legătura de hidrogen și interacțiunea electrostatică sunt supraestimate. Prin urmare, discutând structura ADN-ului inclusiv FTD, se arată că este indispensabilă luarea în considerare a efectului solventului. Vezi Sursa AICI
Sectoare: medical, psihologie / Terapie efecte locale şi non-local a spectrului de frecvenţe cardiace coerente privind modificările conformationala ale ADN-ului Autor: Glen Rein, dr., Rollin McCraty, dr. Institutul de HeartMath Data: 01/01/2001 Adnotare: ADN-ul uman placenta ( forma cea mai pura a ADN-ului), a fost plasat într-un container din care ar putea masura schimbarile in ADN-ul. Douăzeci şi opt de flacoane de ADN, s-au dat (unul pentru fiecare), la 28 de cercetători instruiţi. Fiecare cercetător au fost instruiţi cum să genereze şi să SIMŢI sentimente, şi fiecare dintre ele au avut emoţii puternice. Ceea ce a fost descoperit a fost ca ADN-ul schimbat forma sa în conformitate cu sentimentele de cercetători: 1. Când cercetatorii au simtit recunostinta, dragoste si apreciere, ADN-ul a răspuns prin relaxarea şi direcţii de acţiune derulată. Lungimea a ADN-ului a devenit mai lung. 2. Când cercetatorii au simtit furia, frica, frustrare, stres sau, ADN-ul a răspuns prin înăsprirea. A devenit mai scurte şi oprit multe dintre codurile ADN noastre. Oprirea codurilor ADN a fost inversat şi codurile au pornit din nou din nou atunci când sentimentele de dragoste, bucurie, recunostinta si apreciere au fost resimţite de către cercetători. Acest experiment a fost ulterior urmată de testarea pacienţii HIV pozitivi, cu rezultate similare, care pot fi vizualizate pe site-ul web HeartMath. Resurse online: Institutul Heartmath Heartmath SRL Fişiere de resurse: HeartMath alineatul (PDF)
appreciativeinquiry.case.edu
Europa este o "comoară pe care am moştenit-o"
Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase
SARS a fost o boală relativ rară; la sfârșitul epidemiei, în iunie 2003
Experimentul II, Greg Braden în cartea lui "The Matrix Divin, timp de bridge, Space, minunile si credinta" , este cel mai fascinant experiment pentru mine. Cred că într-adevăr întăreşte ideea de "matrice". Din nou, acest experiment este direct de la cartea lui Braden a lui intitulată "Matricea Divină, punte peste timp, spaţiu, minunile şi credinţă." Munca lui se face referire la final.
Cercetarile au demonstrat dincolo de orice îndoială rezonabilă că emoţia umană are o influenţă directă asupra modul in care celulele noastre funcţionează în corpul nostru. În 1990, oamenii de stiinta care lucreaza cu armata SUA au investigat dacă sau nu puterea din sentimentele noastre continuă să aibă un efect asupra celulele vii, în special ADN-ul, odată ce aceste celule nu mai fac parte din corp. Cu alte cuvinte, atunci când sunt luate mostre de tesut, nu emoţie avea un impact încă le fie pozitiv, fie negativ?
Înţelepciunea convenţională nu le-ar asuma. De ce ar trebui să ne aşteptăm la o astfel de constatare? Se referă din nou la experimentul Michelson-Morley din 1887, ale cărui rezultate au fost considerate a arăta că nu este nimic "acolo" [sublinierea autorului], pentru a conecta nimic în lume, cu nimic altceva. După o linie tradiţională de gândire, o dată ţesut, piele, organe, sau oasele sunt eliminate de la o persoană, nici o legătură cu acele părţi ale corpului ar trebui să nu mai existe. Acest experiment, însă, ne arată că ceva foarte diferit se intampla de fapt.
Într-un studiu de 1993 a raportat in Jurnalul Avansuri, Armata efectuat experimente pentru a determina cu precizie dacă conexiunea emoţie / ADN-ul continuă după o separare, şi dacă da, la ce distante? 13 Cercetatorii au inceput prin colectarea de un tampon de ţesut şi DN din interior de el voluntar gura. Această probă a fost izolat şi dus în altă cameră, în aceeaşi clădire, în cazul în care au început să investigheze un fenomen pe care ştiinţa modernă spune că nu ar trebui să existe. Intr-o camera special concepute, ADN-ul a fost măsurată electric pentru a vedea dacă acesta a răspuns la emotiile persoana a venit de la, donator care a fost într-o altă cameră mai multe sute de metri distanţă.
În camera lui, subiectul a fost prezentat o serie de imagini video. Conceput pentru a crea stări reale de emoţie în interiorul corpului său, acest material a variat de la filmul de război grafic pentru imagini erotice la comedie.Ideea a fost de donator de a experimenta un spectru de emoţii reale, într-o perioadă scurtă de timp. În timp ce el a fost acest lucru, în altă cameră, ADN-ul lui a fost măsurată pentru răspunsul său.
În cazul în care donatorul experienţă emoţională "vârfuri" şi "goluri", celulele sale şi ADN-ul a aratat un raspuns puternic electric la acelaşi moment în timp. Deşi distanţele măsurate în sute de metri separate donator şi a eşantioanelor, ADN-ul a acţionat ca în cazul în care aceasta a fost încă fizic conectat la corpul său. Intrebarea este "De ce?"
Există o notă de subsol la acest experiment pe care o voi împărtăşi aici. Am fost la un turneu de carte în Australia, în timpul atacurilor din 11 septembrie asupra Pentagonului american şi World Trade Center. Când am ajuns înapoi la Los Angeles, a fost imediat clar că aş veni acasă într-o ţară care a fost diferită de cea pe care am lăsat-aş doar zece zile înainte. Nimeni nu a fost călătoresc de la aeroporturile şi o mulţime de parcare erau goale. Lumea sa schimbat foarte mult.
Am fost programat să vorbească la o conferinţă de acolo, în Los Angeles la scurt timp după ce sa întors, şi chiar dacă se pare că foarte puţini oameni ar arăta în sus, gazdele au luat decizia de a merge mai departe cu programul. Când au început prezentările, temerile producătorilor au fost realizate: Doar o mana de participanţi au arătat în sus. În ceea ce oamenii de stiinta si autori au început discuţiile lor, era aproape ca şi cum am fost prezenta la una de alta.
Aş terminat doar pe oferirea de programul meu de natura interconectata a tuturor lucrurilor, completă cu experimentul Armata tocmai am descris. La cina in acea seara, un alt prezentator a venit până la mine, mi-a mulţumit pentru programul meu, şi ma informat că el a fost parte a studiului pe care aş vorbit. Pentru a fi exact omul, Cleve Backster dr., a proiectat [cu caractere cursive autorului] experiment pentru Armata, ca parte a unui proiect în curs de desfăşurare. Activitatea sa de pionierat asupra modului în care intenţia umane afectează plantele le-au dus la experimente militare. Ce Dr. Backster a oferit următoarea este motivul pentru care am împărtăşi povestea aici.
Armata a oprit experimentele lor cu donator şi ADN-ul lui, când ele erau încă în aceeaşi clădire, separate prin distanţe de sute de metri doar. În urma acestor studii iniţiale cu toate acestea, dr. Backster a descris modul în care el şi echipa sa au continuat investigaţiile la distanţe mai mari. La un moment dat, un interval de 350 de mile separate donator şi celulele sale.
În plus, experienţa de timp între donator şi răspunsul celulei ca măsurată de un ceas atomic situat în Colorado.În fiecare experiment, intervalul măsurată între emoţie şi răspunsul celulei a fost zero, efectul a fost simultan.[sublinierea autorului], daca celulele au fost în aceeaşi cameră sau separate de sute de kilometri, rezultatele au fost aceleaşi. În cazul în care donatorul a avut o experienţă emoţională, ADN-ul a reacţionat ca şi cum s-au conectat încă la corpul donatorului într-un fel.
În timp ce acest lucru poate suna un pic ciudat la noi, la primul, ia în considerare acest lucru. Dacă există un câmp cuantic care leagă toată materia, atunci totul trebuie să fie şi să rămână-conectate. Ca Dr. Jeffrey Thompson, un coleg de Cleve Backster, afirmă atât de elocvent, din acest punct de vedere: "Nu este nici un loc în care organismul o, de fapt, se încheie şi în cazul în care ritmul nu începe."
Greg Braden menţionează acest experiment pentru mai multe motive:
1. O forma anterior nerecunoscut de energie există între ţesuturile vii.
2. Celulele ADN-ului şi de a comunica prin intermediul acestui camp de energie.
3. emoţia umană are o influenţă directă asupra ADN-ului de viaţă.
4. Distanţa pare a fi de nici o consecinta cu privire la efectul.
Note de final
12. Glen Rein, Ph.D., Mike Atkinson, şi Rollin McCraty, MA, "Efecte fiziologice si psihologice Compasiune f şi mânie," Jurnalul de avansare în Medicină, vol.. 8, nr. 2 (vara 1995): pp. 87-103.
13. Julie Motz, "Toată lumea un vindecător de energie: Treat Conferinţa V," Santa Fe, NM, Avansuri: Journal of Mind-Body Health, vol.. 9 (1993).
14. Jeffrey D. Thompson, DC, BFA, articolul on-line, "The Secret Life of celulele voastre," Centrul de Cercetare Neuroacoustic (2000).Acest articol referinţe activitatea lui Thompson coleg Cleve Backster Dr. şi o carte despre cercetarea lui Backster din acelaşi titlu.Website: www.neuroacoustic.org / articole / articlecells.htm
Referinţă
Braden, G., 2007. Matricea Divină, timp de bridge, Space, minunile şi credinţă. 9 -lea Edition. Statele Unite ale Americii: Hayhouse: pp.46-48.
Vezi și
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu