luni, 18 aprilie 2022

Cum Scădem în Greutate

Necesarul energetic uman

                     Conform definiţiei OMS, necesarul caloric (energetic) optim este acel aport energetic alimentar, care asigură o balanţă energetică ideală, necesară menţinerii greutăţii şi compoziţiei corporale normale, păstrării pe termen lung a stării de sănătate, desfăşurării activităţii fizice şi intelectuale şi parcurgerii unor perioade fiziologice (creştere, sarcină, lactaţie).

                      Pentru realizarea acestui deziderat este recomandabil ca energia de aport să fie egală cu cea consumată. Energia de aport este cea furnizată de alimentele ingerate, iar energia consumată este necesară pentru:

 asigurarea metabolismului bazal (60% din totalul consumului energetic);

activitatea voluntară, fizică şi psihică (30% din consum);

acţiunea dinamică specifică a alimentelor (10% din consum);

termogeneză.

                     În general, necesarul caloric orar şi zilnic este mai mare la tineri decât la vârstnici, la bărbaţi decât la femei şi depinde de greutatea ideală (sau recomandabilă), de activitatea fizică depusă şi de stările fiziologice menţionate.

                     La adult, cea mai simplă estimare a necesarului energetic se poate face prin înmulţirea greutăţii ideale (în kg) cu numărul de calorii cheltuite pe kg corp şi zi, în funcţie de activitatea depusă (repaus la pat = 25 kcal / kg corp pe zi, activitate fizică uşoară = 30 – 35 kcal / kg corp pe zi, activitate fizică medie = 35 – 40 kcal / kg corp pe zi şi activitate fizică grea = 40 – 45 kcal / kg corp pe zi).

Pentru greutatea ideală există mai multe modalităţi de calcul, dar cea mai utilizată în practică este formula lui Broca:

 Greutatea ideală = înălțimea (cm) – 100 (la bărbaţi)

Greutatea ideală = înălțimea (cm) – 100 – 5 (la femei)  Vezi Sursa Info AICI


Info despre uleiul de Măsline AICI


« Când organismului uman îi este foame, se mănâncă singur, face un proces de curățare, începe prin a elimina toate celulele bolnave, cancerul și celulele îmbătrânite. Foamea menține organismul tânăr și luptă împotriva bolilor precum diabetul.
În timpul foamei organismul produce proteine speciale care sunt create doar în anumite condiții. Iar atunci când sunt făcute, organismul adună selectiv aceste proteine în jurul celulelor bolnave, canceroase sau moarte, le dizolvă și le restaurează și beneficiază organismul de nutrienți produși în urma acestui proces. Așa se face reciclarea în post.
Oamenii de știință au realizat prin studii îndelungate specializate că procesul autofagiei necesită condiții neobișnuite care forțează organismul să facă acel proces. Aceste circumstanțe speciale includ o persoană care se abține de la mâncat și băut timp de 16 ore (ciclul 8/16).
Oamenii ar trebui să funcționeze normal în această perioadă. Acest proces ar trebui repetat de ceva timp pentru a obține curățarea maximă a organismului și nu pentru a reactiva celulele bolnave. Se recomandă repetarea procesului de foame și sete una sau două zile pe săptămână conform Yoshinori Ohsumi - Premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină.
"Practic postul intermitent de 16 ore și îl super recomand! nu costă nimic.. Cina la 22:00 și apoi prânzul a doua zi la 14:00, sari peste micul dejun și e foarte bun... Am simțit cum corpul se curăță. Nu mă îmbolnăvesc niciodată și mă simt minunat tot timpul. Am ajuns să exersez posturi de 10, 20 și 30 de zile doar cu apă.. și m-am simțit atât de bine! Recomand să încercați un post de 3 zile întregi, atunci când apare autofagia completă, și altfel.. posturile intermitent. "

Postul de 40 de zile este pentru ființele de vibrație înaltă, în ziua patruzeci nu numai că îți cureți trupul, îți cureți și sufletul de paraziții interdimensionali și poți deschide al treilea ochi. Acest post este doar pentru învățătorii spirituali și ființele de vibrație înaltă (nu este recomandat începătorilor). »sursa Elena Liliana Gheorghe.

Grasimea esentiala este localizata in zone ca: maduva oaselor, inima, plamini, ficat, rinichi si imprejurul fibrelor nervoase.
Grasimea esentiala reprezinta cam 3% din totalul grasimii corporale la barbati si de 3 ori mai mult din totalul grasimii corporale la femei, daca includem si grasimea specifica sexului. Grasimea specifica sexului se gaseste la femei in sani, pe coapse si solduri.

Grasimea de depozit se gaseste sub piele si ne putem dispensa de mare parte de ea, nefiind neaparat necesara corpului. Barbatii au tendinta sa depoziteze mai multa grasime in zona abdominala, in timp ce femeile depoziteaza mai multa grasime pe fese, coapse si solduri. Asemenea diferente sunt datorate hormonilor, estrogenul favorizand depozitele tipice la femei, iar testosteronul la barbati.

Studii diferite, au aratat in mod repetat, ca un nivel scazut de testosteron la barbati promoveaza depunerile de grasime in zona abdominala. Testosteronul fiind hormonul determinant si pentru potenta sexuala masculina, rezulta ca barbatii care au mai multa grasime pe burta produc cantitati mai mici de testosteron si deci au o potenta sexuala scazuta.

Pe de alta parte, excesul de grasime in zona abdominala este asociat cu riscul crescut de boli cardiovasculare si diabet, atat in cazul barbatilor cat si al femeilor. Marimea celulelor de grasime si numarul lor sunt influent ate de mai multi factori incluzand ereditatea si cum esti hranit in primii 4 ani de viata, cand celulele de grasime se formeaza rapid

Parintii care obisnuiesc sa-si indoape copii cu multa mincare, in special mancare ce contine grasime multa, risca sa-i transforme in viitori obezi.

Celulele de grasime sunt mai multe, dar si mai mari la persoanele obeze. Odata ajuns la un anumit nivel de obezitate, celulele de grasime se divid si formeaza noi celule de grasime. Procesul este numit hiperplazie.

Celulele de grasime se pot intoarce in zonele „aspirate”, daca pastrati obiceiul de a consuma prea multe calorii si faceti prea putine exercitii. Cei care cred ca odata „aspirata”, grasimea nu mai are cum sa se depuna in acea zona, nu sunt realisti.

Studii recente, pe animale, arata ca ciclurile de infometare-hranire pe saturate duc la marirea nivelului de enzime lipogenice, adica enzime care promoveaza sinteza de grasime corporala.

Vezi Sursa Info AICI



Teoria Liposucției

Liposucţia alimentară este o metodă de slăbit revoluţionară bazată pe activarea metabolismului grăsimilor.
Cum se pot pierde Cum se pot pierde 10 kilograme în numai 10 zile?  zile?

 Liposucţia alimentară este o metodă de slăbit revoluţionară bazată pe activarea metabolismului grăsimilor.

Pierderea greutății fără un efort prea mare şi, ce e cel mai important, fără să  le fie afectată sănătatea şi fără dereglarea proceselor fiziologice ale organismului!

Această metodă de tratament se bazează pe ideea că surplusul de kilograme nu depinde de cantitatea de alimente consumată sau de o activitate fizică redusă

Acumularea de rezerve de grăsime în organism şi îngrăşarea depind de dezechilibrul care apare în metabolismul grăsimilor şi arderea grăsimilor. 

Pierderea în greutate are loc în momentul în care reuşim să refacem acest echilibru, să accelerăm descompunerea grăsimilor din rezervele de ţesut adipos şi să împiedicăm formarea de noi depuneri de ţesut gras. 

Tocmai pe acest fenomen se bazează şi metoda Liposucţiei alimentare. 

Un rol esenţial jucându-l aminoacizii care asigură organismului energia vitală prin metabolizarea grăsimilor din propriile rezerve de grăsime ale organismului, prin activarea şi accelerarea proceselor de beta oxidare a grăsimilor din ţesuturile periferice şi din ficat. 

După 24 de ore de la începea tratamentului, organismul se adaptează şi utilizează acizii acetoacetici pentru producerea energiei vitale. 

Întrucât organismul are nevoie constantă de energie, dacă va folosi ca sursă de energie grăsimea, are loc "topirea" rezervelor de grăsime şi în acest fel are loc scăderea în greutate şi eliminarea surplusului de kilograme. 

Într-un ciclu de tratament cu durata de 10 zile se poate reduce între 7% şi 10% din greutatea corporală. Ciclurile se pot repeta până la obţinerea rezultatului dorit. 

Cantitatea zilnică de aminoacizi necesară unei bune funcţionări a organismului în timpul tratamentului trebuie stabilită cu precizie de către o persoană specializată în acest tratament. 

Ce este de asemenea esenţial, zilnic trebuie să consumaţi cel puţin 2 litri de apă

Ce este, de fapt, incorect în modul de alimentaţie modern, unde greşim cel mai mult? 

De ani de zile alimentaţia sănătoasă este greşit înţeleasă şi interpretată

Ni se recomandă constant să consumăm alimente greşite. 

Asocierea termenului de "alimentaţie sănătoasă" cel mai adesea cu vegetarianismul, produsele "light", consumul preponderent de cereale şi produse cerealiere, legume şi fructe (piramida alimentaţiei) şi din toate părţile ni se oferă tot felul de seminţe, rădăcini şi produse cerealiere. 

În acelaşi timp suntem sfătuiţi să reducem consumul de carne roşie, ouă şi produse lactate nedegresate. În realitate ar trebui să consumăm exact invers. 

Grăsimile din alimente nu produc nici îngrăşarea, nici bolile de inimă, nici orice alte boli cronice ale civilizaţiei moderne. 

Problema o reprezintă alimentele bogate în carbohidraţi şi efectul carbohidraţilor asupra secreţiei de insulină şi prin aceasta in reglarea hormonală a homeostazei, şi efectele produse în organism. Cu cât sunt carbohidraţii mai rafinaţi, deci mai uşor digerabili, cu atât este efectul lor mai negativ asupra greutăţii corporale şi sănătăţii. 

Zahărul şi mai ales zaharoza şi siropul de fructoză sunt foarte nocive întrucât cresc nivelul de insulină şi zahăr în sânge, iar ficatul se suprasolicită datorită surplusului de carbohidraţi

Datorită influenţei puternice asupra insulinei şi zahărului din sânge, carbohidraţii rafinaţi sunt, de fapt, cauza bolilor coronariene şi diabetului zaharat. 

Ei sunt, de asemenea, cel mai probabil şi cauza apariţiei cancerului, bolii Alzhaimer şi a altor boli caracteristice civilizaţie moderne. 

Liposucţia alimentară se practică ca metodă de tratament de mai bine de 18 ani şi se aplică cu succes în ţările dezvoltate, confruntate cel mai adesea cu fenomenul suprapoderabilităţii şi obezităţii. 

Un nutriţionist din străinătate care Mi-a recomandat Liposucţia Alimentară şi, după ce m-am convins eu personal de rezultatele şi eficienţa acesteia (am slăbit 18 kilograme), mi-a dezvăluit tainele acestei metode şi m-a învăţat cum trebuie aplicată pentru a putea şi eu la rândul meu să o recomand şi să o aplic în practică cu pacienţii care doresc să scape de surplusul de kilograme. 

După perioada de pregătire, în care am şi citit despre studiile clinice şi cercetările ştiinţifice care tratează şi dovedesc ştiinţific efectele terapeutice ale acestui tratament, am început să aplic protocolul Liposucţiei alimentare. Tot mai mulţi oameni se conving şi acceptă teoria care şi astăzi pentru unii este inacceptabilă și anume, colesterolul şi grăsimile saturate sunt esenţiale pentru buna funcţionare a inimii, că nivelul crescut de colesterol ne ajută să trăim mai mult, că este mai sănătos dacă alimentaţia zilnică se compune din proteine şi lipide şi nu din carbohidraţi, etc.

Vezi Sursa Info : LIPOSUCŢIA ALIMENTARĂ . Interviu cu Dejan Perinacz, nutriţionist

luni, 28 martie 2022

Iodul în organism

Ce rol are iodul . Beneficii ale iodului



Iodul este un mineral important pentru o funcționare corectă a organismului și este prezent în organismul uman în glanda tiroidă, în stomac, în glandele salivare, în glandele pituitare și ovare. Este necesară o cantitate optimă de iod în organism pentru a produce hormoni tiroidieni, importanți pentru creșterea și dezvoltarea normală a organismului. În glanda tiroidă se află circa 70-80% din iodul aflat în corp, restul fiind distribuit la nivelul celorlalte organe.
 

Deficitul de iod se manifestă prin stări de oboseală, piele uscată, sensibilitate la schimbare de temperatură și scădere în greutate. Un alt semn al deficitului de iod constă în umflarea glandei tiroide, care este cunoscută sub numele de gușă. Iodul poate fi utilizat pentru a preveni, astfel, apariția gușei, însa este important să nu se administreze iodul în exces, deoarece poate să determine, de asemenea, apariția gușei.

Există studii potrivit cărora iodul ameliorează boala sânului fibroschistic, iar un alt studiu a constatat efectele iodului de ameliorare a simptomelor cauzate de fibrom polichistic la sân. Iodul ajută și la menținerea sănătății părului, pielii și unghiilor, cât și la menținerea greutății corporale. Dacă este utilizat extern, contribuie la dezinfectarea rănilor, datorită efectului său antiseptic.                                                                                                    Vezi Sursa Info AICI


Câteodată organismul nostru își pierde echilibrul și se îmbolnăvește aparent fără o cauza anume. Pare că, în spatele fiecărei boli, cauza stă într-o inflamare. Descoperă cum o substanță, de care nu prea se vorbește, ne poate ajuta în cazuri diverse și diferite între ele . Vezi mai multe info AICI


Iodul în organism este important și, mai ales, necesar pentru dezvoltarea fizică și mintală. Lipsa sa conduce la afecțiuni grave atât la copii, cât și la adulți. Află despre beneficile sale, dar și despre carența de iod din corp.
Iodul este un element esențial, vital pentru creșterea și dezvoltarea normală a corpului.
Aproximativ 60% din iodul din corpul uman este stocat în glanda tiroidă.
Beneficiile sale pentru sănătate joacă un rol foarte important în funcționarea normală a glandei tiroide, care secretă hormoni tiroidieni care controlează rata metabolică de bază a corpului.
Ce rol are iodul în organism. 10 beneficii ale iodului
De fapt, fără el, hormonii tiroidieni nu puteau fi sintetizați nici măcar.
Iodul controlează funcționarea glandelor tiroide, care, la rândul său, are o influență semnificativă asupra proceselor metabolice din organism.
Ajută la utilizarea optimă a caloriilor, prevenind astfel depozitarea ca exces de grăsimi.
Alte beneficii includ eliminarea toxinelor din organism și asistența pentru sistem în utilizarea mineralelor precum calciu și siliciu.

Simptomele deficienței sale includ frustrarea, depresia, întârzierea mintală, nivelurile de percepție slabe, creșterea anormală a greutății, scăderea fertilității, pielea grosieră, șansele de pierde sarcina, constipația și oboseala.
În cazurile severe, rezultatul poate fi retardul mental asociat cu boli cum ar fi cretinismul, caracterizat prin malformații fizice.
Conform rapoartelor OMS, această deficiență este una dintre principalele cauze ale întârzierii mentale din întreaga lume.
Multe țări nu iodizează sarea lor, iar regiunile care cresc culturi și animale la o distanță mare de apele de coastă sunt mai puțin susceptibile de a avea soluri bogate în iod.
Organismul are nevoie de 100-200 mcg de iod pe zi, iar 1/4 linguriță de sare iodată conține aproximativ 95 mcg de iod.
Surse de iod importante
Este prezent în cantități mari atât în plantele marine, cât și în animale, inclusiv moluștele, albinele și algele maro, care pot absorbi iodul din apa de mare.
Asigurați-vă că includeți cantități bune de conserve de sardine, ton conservat, homar, stridii, scoici, cod, halibut, hering, somon, creveți în dietă.
Alge, usturoi, fasole lima, semințe de susan, boabe de soia, verdeață și spanac sunt câteva din celelalte surse de iod.
Sarea iodată este o altă sursă importantă, iar brutarii o adaugă în mod regulat iod la aluatul de pâine ca agent de stabilizare.
Ce rol are iodul în organism. 10 beneficii ale iodului
Acest element este necesar pentru a asigura dezvoltarea și metabolismul adecvat la om. Beneficiile specifice pentru sănătate includ:
Reglează rata metabolică
Iodul influențează funcționarea glandelor tiroide prin asistarea producerii de hormoni, care sunt direct responsabile pentru controlul ratei metabolice de bază a organismului.
Rata metabolică afectează eficiența și eficacitatea sistemelor de organe și procesele regulate, inclusiv absorbția alimentelor, ciclul somnului și transformarea alimentelor în energie utilizabilă.
Anumiți hormoni, cum ar fi tiroxina și triiodotironina, influențează frecvența cardiacă, tensiunea arterială, greutatea corporală și temperatura.
Organismul menține BMR (rata metabolică de bază) cu ajutorul acestor hormoni, care, de asemenea, ajută la sinteza proteinelor.
Asigurarea creării și distribuției lor normale în organism este o cheie pentru menținerea sănătății.
Optimizează energia
Iodul joacă un rol important în menținerea nivelurilor optime de energie ale organismului, asigurând utilizarea eficientă a caloriilor, fără a le permite să fie depozitate ca exces de grăsimi.
Îngrijirea pielii și a părului
Beneficiile de sănătate ale iodului includ formarea de piele sănătoasă și strălucitoare, dinți și păr.

Este un element important pentru îngrijirea părului, deoarece lipsa acestui mineral poate duce la pierderea părului.

Mai mult, accelerează, de asemenea, creșterea părului și crește tăria foliculară.
Previne moartea la naștere a copiilor

O cantitate suficientă de iod la femeile gravide este esențială pentru a preveni existența nașterii de copii morți sau a condițiilor neurocognitive, cum ar fi cretinismul la nou-născuți.

Aceasta poate duce la hipertensiune gestatională, care poate duce la o serie de complicații în timpul copilăriei.

Acesta asigură mișcarea și creșterea adecvată a copilului, împreună cu abilitățile de vorbire și auz.

Mai mult decât atât, pe lângă faptul că afectează sănătatea copilului odată concepută, o deficiență de iod poate face o femeie infertilă.

Femeile gravide trebuie să consume iod pentru copil și pentru ele însele, deoarece trece și în laptele matern.

Studiile arată că o femeie însărcinată sau care alaptează poate pierde mai mult iod decât întreaga ei doză necesară în fiecare zi, ceea ce poate duce la o deficiență gravă pentru ea, chiar și după încheierea sarcinii și alăptării.


Cum a fost obținut genomul artificial Syn61? Cercetările au avut loc în cadrul Medical Research Councils (MRC) Laboratory of Molecular Biology și s-a optat pentru secvențierea și modificarea genomului bacteriei E. Coli datorită capacității acesteia de a supraviețui folosind un număr mic de gene.   Mai multe info AICI



Stimulează sistemul imunitar

Majoritatea oamenilor se concentrează asupra implicațiilor glandei tiroide, dar are și alte funcții, incluzând un rapel major al sistemului imunitar.

Este un agent de curățare a radicalilor hidroxilici liberi și, ca și vitamina C, stimulează și mărește activitatea antioxidanților în organism pentru a oferi o măsură puternică de apărare împotriva diferitelor boli, inclusiv a bolilor de inimă și a cancerului.

Studiile arată că protejează direct celulele creierului șobolanilor de efectele dăunătoare ale radicalilor liberi prin conectarea la acizii grași din membranele celulare, lăsând mai puțin loc pentru radicalii liberi de a afecta organismul.
Ce rol are iodul în organism. 10 beneficii ale iodului
Previne hipotiroidismul

Această afecțiune este caracterizată de o glandă tiroidă insuficientă și are ca rezultat încetinirea generală a tuturor proceselor corporale, pe măsură ce echilibrul chimic din organism se desprinde.

Unul dintre cele mai frecvente rezultate ale hipotiroidismului este o creștere mare a greutății deoarece organismul pur și simplu nu arde calorii pentru a le transforma în energie.

Deși hipotiroidismul poate apărea din mai multe motive, nu doar deficiența de iod, este încă o idee bună să vă măriți aportul de iod și să stimulați activitatea hormonală, ceea ce vă va ajuta în cele din urmă să pierdeți în greutate.

Unele alte efecte ale hipotiroidismului sunt oboseala, pielea uscată, constipatia, crampele și umflarea picioarelor.

Dacă nu este tratată, poate provoca afecțiuni grave cum ar fi insuficiența cardiacă sau o comă.
Tratamentul bolilor fibrochistice

Iodul poate reduce semnificativ afecțiuni cum ar fi fibroza și sensibilitatea la sân.

Ajută în tratarea de boli fibrochistice și este utilizat pe scară largă în terapii, atât tradiționale cât și moderne.

Studiile au arătat o corespondență semnificativă între iodul molecular și o reducere a semnelor și simptomelor bolii fibrochistice de sân.
Împiedică cancerul

Probabil cel mai important beneficiu pentru sănătate al iodului, în afară de influența tiroidiană, este proprietatea anti-cancerigenă.

Studiile au arătat că celulele canceroase se micșorează după ce au fost injectate cu iod și, uneori, chiar suferă apoptoză (moartea automată a celulelor) și sunt apoi înlocuite cu celule mai sănătoase.

Mecanismul exact al acestui proces este încă necunoscut, însă studiile au găsit această conexiune pozitivă, în special în ceea ce privește efectele sale asupra inducerii apoptozei în celulele carcinomului de cancer mamar.

În ceea ce privește cancerul tiroidian, este esențial pentru prevenirea acestei forme extrem de periculoase de cancer.

Studiile au arătat că pacienții cu cancer tiroidian prezintă în mod constant o scădere a simptomelor cancerului după ce au crescut nivelul de aport de iod.

Prin urmare, apariția cancerului tiroidian este mult mai frecventă la persoanele care suferă de deficiență de iod.

Induce apoptoza
Iodul asigură apoptoza sau moartea celulară programată, care este esențială în formarea de noi organe, precum și în îndepărtarea celulelor maligne cum ar fi cancerul sau celulele bolnave, care ar putea fi dăunătoare oricărei persoane.

Această funcție este în principal derivată din efectele sale asupra glandei tiroide și secreția și reglarea hormonală ulterioară.
Îndepărtează substanțele chimice toxice

Iodul poate elimina substanțele chimice nocive precum fluorura, plumbul, mercurul și toxinele biologice.

Rolul acestui „iod tiroidian suplimentar”, care face alte activități pe tot corpul, este foarte important.

Are anumite calități antibacteriene, în special împotriva Helicobacter pylori, care este o infecție bacteriană periculoasă în stomac, mai frecvent numită H. Pylori și care a fost asociată cu cancer gastric.
Vindecă Goiter (o boală a glandei tiroide)

Deficitul de iod este recunoscut pe scară largă ca fiind cauza principală a problemelor.

Ar trebui să adăugați ouă, sare, fructe de mare și produse lactate în dietă pentru a evita această deficiență și, de asemenea, acest lucru deseori funcționează ca un remediu pentru o glandă tiroidă mărită.
Precauții

Supradozajul cu iod de peste 2000 mg poate fi periculos, în special pentru persoanele care suferă de afecțiuni renale sau de tuberculoză.

Atunci când este luat în exces, ar putea duce la cancerul papilar tiroidian, în loc să ajute la prevenirea acestuia.

Femeile gravide și mamele care alăptează trebuie să fie precaute cu privire la dozajul acestui element, cu excepția unor doze specific prescrise.

Este necesar un echilibru sănătos, deoarece persoanele reacționează diferit față de doză, deci aveți grijă la cantitățile consumate.

Vezi Sursa Info AICI


Sarea iodată, un element atât de comun şi de prezent în bucătăria fiecăruia dintre noi, încât puţini sunt cei care se gândesc dacă aceasta este o alegere sănătoasă pentru organismul nostru sau ar trebui să ne dea de gândit

Care sunt efectele negative asupra sănătăţii, formulate de specialiţi printre care se numără şi prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, şeful Institutului de Cercetări Alimentare ori cunoscutul prof. dr. Pavel Chirilă care a scris nenumărate articole şi tratate despre pericolul sării iodate asupra sănătăţii românilor. În ultimii ani numărul cancerelor tiroidiene s-a dublat iar numărul hipertiroidiilor a crescut de la 3127 la 6387, după cum a declarat prof. dr. Pavel Chirilă care a susţinut în multe rânduri că iodarea în masă este împotriva sănătăţii românilor.  Consumul alimentelor şi medicamentelor ce conţin sare iodată favorizează cancerul, informaţie care ar trebui să ne dea de gândit având în vedere faptul că în România numărul bolnavilor de cancer este în creştere faţă de cel al altor ţări din  Europa. "Astăzi, aportul de iod a crescut la 0,5 mg/zi prin folosirea, în afara de alimentaţia naturală a iodului în prepararea unor medicamente şi vitamine, ca agent antiseptic”, a declarat medicul Pavel Chirilă.

Din 2002, printr-o Hotărâre de Guvern (HG 568/2002) s-a impus în România că toată sarea din comerţ să fie iodată si s-a interzis comercializarea sării neiodate, mai clar, să înţeleagă tot românul, suntem privaţi de dreptul la opţiune fiind obligaţi să consumăm exclusiv sare iodata, fie direct, fie prin orice aliment procesat in Romania, iar efectele secundare ale acestei măsuri nu au fost explicate sau mediatizate corect. 
Puţini dintre români sunt conştienţi de pericolul consumării în exces al sării iodate şi poate că pare mult spus ”în exces”, dar este verosimil deoarece ingerăm sare iodată mai mult decât ”putem duce”. Datorita sării iodate, iodul a ajuns practic peste tot şi, ceea ce este cel mai grav, de fapt, ajunge să fie consumat in exces prin produse de panificatie si patiserie, carne şi preparate din carne, lactate, pentru că şi animalelor tot sare iodata li se dă. De fapt, suntem supra iodaţi prin mai toate produsele industriei alimentare. 

Ce spune această  lege şi care a fost motivul implementării acesteia. 
În Romania, in alimentatia oamenilor, hrana animalelor si in industria alimentara se utilizeaza numai sare iodata” (cap II, art. 3), aşadar avem sau nu dreptul de a alege ce dorim să consumăm? Mai departe:  “Pe teritoriul Romaniei sunt interzise: ”importul in vederea comercializarii de sare neiodata pentru utilizarea in alimentatia omului, hrana animalelor si industria alimentara” (art. 10) - multe drepturi mai avem!!!  Într-un comunicat de presă ce a urmat acestei Hotărâri, se precizează motivul pentru care Guvernul a adoptat această hotarâre “in scopul prevenirii tulburarilor provocate de carenţa de iod”

Irelevant, deoarece medicul Chirilă a precizat că, la vremea introducerii acestui act normativ, în România au existat aproximatix 8500 de cazuri de hipotiroidie dintre care doar o mică parte  erau cauzate de deficitul  de iod. Aşa că, pe baza considerentului că românilor le lipseşte iodul, mai marii vremii s-au gândit să ”susţină” sănătatea poporului român prin introducerea forţată a unei hotărâri şi a unei cantităţi între 25 şi 40 mg de iod la kilogramul de sare sau între 40 şi 70 mg de iodat de potasiu sau între 30 şi 50 mg de iodură de potasiu, în funcţie de producător.

Punctul culminant al poveştii se încheie cu existenţa antiaglomeranţilor folosiţi pentru ca sarea fină iodata să nu se umezească, personjele principale fiind nelipsitele E-uri fără de care ”nu putem vieţui ”, sub denumirea de E535 şi E536. Aceste două personaje sunt de fapt  doua ferocianuri, iar una dinte ele, E536 prin fierbere în mâncare se descompune cu formare de cianura de potasiu, o otravă. Prin urmare finalul poveştii care are ca personaj principal ”sarea din bucate” nu se încheie în happy-end. În unele ţări din Occident, unde chiar se acordă atenţie sănătăţii populaţiei, folosirea celor doi antiaglomeranţi este interzisă. 


Vezi Sursa info Aici