Părul - cel mai mare secret

Secretul care curăţă podoaba capilară,  îi redă şi strălucirea şi îl ajută să crească mai repede şi mai sănătos. 

Cu bicarbonat de sodiu, părul îţi va creşte ca prin magie
Vrei ca părul tău să-şi recapete strălucirea şi să crească mai repede? Bicarbonatul de sodiu este secretul. Şi este unul dintre cele mai ieftine şi la-ndemână remedii cosmetice, capabil să regenereze firul de păr şi să-i redea vitalitatea.
Iată câteva motive care te vor convinge să foloseşti praful miraculos din plicul uitat într-un sertar. Dacă vrei să eviţi şampoanele din comerţ, care sunt încărcate cu parabeni şi substanţe chimice care atacă părul, îţi recomandăm să încerci un amestec care ţine locul cu succes şamponului obişnuit. De fapt, nu doar curăţă podoaba capilară, ci îi redă şi strălucirea şi îl ajută să crească mai repede şi mai sănătos. Trebuie însă să-ţi spun că soluţia pentru degresat părul cu bicarbonat de sodiu nu face spumă, cel puţin nu la început. Iată reţeta şamponului 100% natural Mixează o parte de bicarbonat de sodiu şi trei părţi cu apă într-un bol. Dacă ai părul peste umeri, trebuie să măreşti cantitatea la trei linguri de praf şi nouă de apă. Aplică amestecul pe părul ud sau chiar uscat şi masează de la rădăcini la vârfuri. Lasă să acţioneze trei minute şi apoi clăteşte-te cu apă călâie.

Citeste mai mult: adev.ro/oemosj

Remediu cu ghimbir împotriva căderii părului! Face minuni!
Oamenii iubesc ghimbirul. Foarte puţine alimente sunt la fel de benefice şi au proprietăţi terapeutice pentru sănătate şi frumuseţe precum are această plantă tradiţională chinezească. Este bogată în uleiuri esenţiale, vitamine, minerale, antioxidanţi şi aminoacizi. De asemenea, este un ideal tratament împotriva căderii părului.
Proprietăţile ghimbirului pentru prevenirea căderii părului Proprietăţile ghimbirului asupra sănătăţii au fost cunoscute şi apreciate încă din antichitate În ceea ce priveşte proprietăţile lui pentru prevenirea căderii părului şi stimularea creşterii podoabei capilare, acesta acţionează în moduri variate. Ghimbirul are proprietăţi naturale minunate pentru stimularea fluxului sanguin la nivelul scalpului, promovând circulaţia şi ajutând astfel foliculii de păr şi creşterea pletelor.  Acizii graşi din rădăcina de ghimbir sunt excelenţi pentru îngrijirea părului subţire. După cum ştii deja, mătreaţa poate fi o cauză a căderii părului, iar pentru a preîntâmpina această problemă femeile cumpără tot felul de produse scumpe, pe bază de chimicale, care se dovedesc fie ineficiente, fie pot dezvolta diverse alergii. Ghimbirul, pe de altă parte, este un remediu excelent pentru eliminarea mătreţii. Datorită proprietăţilor sale antiseptice naturale este suplimentul perfect pentru un păr sănătos.

Citeste mai mult: adev.ro/o1x6ch

Bicarbonatul de sodiu, care se găseşte în orice bucătărie, este util în combaterea mai multor afecţiuni.

Scade aciditatea gastrică

Fiind un alcalinizant puternic,bicarbonatul este un remediu excelent contra arsurilor stomacale,a gastritei hiperacide şi a ulcerului. Are capacitatea de a neutraliza secreţiile acide din stomac,acţionând ca un pansament gastric. Foloseşte o soluţie de bicarbonat-o linguriţă la un pahar cu apă,o dată pe zi.

Previne apariţia cariilor

Bicarbonatul reechilibrează pH-ul din cavitatea bucală,combate placa bacteriană,prevenind apariţia cariilor. Poţi să îl foloseşti la periajul dinţilor,o dată pe săptămână. Presari pe periuţă puţin bicarbonat,după care cureţi dantura,cu mişcări blânde. Datorită proprietăţilor abrazive pe care le are,bicarbonatul ajută la albirea dinţilor. Ca să scapi de mirosul neplăcut al gurii te poţi clăti cu o soluţie de apă şi bicarbonat.

Bicarbonatul şi-a arătat eficienţa şi în tratarea aftelor și a gingiilor inflamate. Calmează durerea şi grăbeşte vindecarea. Pui pe vârful degetului puţin praf de biarbonat şi apoi pe aftă. În caz de gingii inflamate,este recomandată gargara. Diluezi o lingură de pulbere într-o jumătate de pahar cu apă rece şi îţi clăteşti bine gura,de câteva ori pe zi.

Util în caz de micoze
Dacă ai micoze ale unghiilor,diluezi 4 linguri de bicarbonat într-un litru de apă caldă. Ții picioarele în lichid timp de 15 minute. Dacă ai candidoză orală,este eficientă gargara,iar în cazul candidozelor vaginale,sunt indicate băile locale. Pentru splălături,foloseşti  o soluţie obţinută din 4 linguriţe de bicarbonat de sodiu la un litru de apă călduţă.

Ameliorează simptomele răcelii

Pentru a scăpa de nasul înfundat,pune în nări o soluţie pe care o obții în felul următor: dizolvă într-o cană cu apă o linguriţă de bicarbonat şi un vârf de cuţit de sare. Dacă ai roşu în gât,poţi calma durerile dacă faci gargară cu o soluție de bicarbonat,de două-trei ori pe zi. Soluția o prepari astfel:la un pahar cu apă călduţă pui 2 linguriţe de bicarbonat.

Bicarbonatul de sodiu poate fi folosit şi ca deodorant. Amesteci o linguriţă de bicarbonat cu 200 ml de apă şi verși soluția într-un pulverizator.

Pentru a grăbi vindecarea,în cazul înţepăturilor de insecte,aplică o pastă formată din bicarbonat de sodiu şi apă.

Când fierbi legume care provoacă balonare,precum conopida,broccoli,varza,fasolea,adaugă în apă puţin bicarbonat. Astfel,vor fi digerate mai uşor

https://www.clickpentrufemei.ro/sectiune/terapii-alternative/articol/leacuri-cu-bicarbonat-de-sodiu

Cel mai mare secret legat de părul oamenilor.

Care este acest secret?

Acţiunea e cea mai eficientă. Cel mai uşor lucru pe care-l puteţi face e să vă tăiaţi vârfurile.

Multe femei îşi fac griji că astfel vor pierde din lungime, dar se poate face asta şi la sub 0,8 cm – acest lucru va lăsa nişte firicele ca de praf pe jos. E mai ieftin pentru că nu se taie la fel de mult păr.
Lumea nu realizează că cu cât te speli mai mult, cu atât părul devine mai uscat.
Şamponul uscat e o alternativă anti-îmbătrânire. Va da volum şi va păstra uleiurile.
În cazul părului uscat se foloseşte şi balsam pentru uleiurile naturale.
Placa de păr nu se foloseşte mai mult de 2 ori pe săptămână. Înainte de a o utiliza se foloseşte ulei de argan care conţine agenţi protectori, vitamina E, un foarte bun oxidant care protejează bine. Dacă îl foloseşti pe părul uscat înainte să te faci cu placa, n-o să provoci la fel de multe daune.

Iata cateva informatii utile si importante despre o problema cu care ne confruntam aproape toti oamenii la un moment dat: caderea parului.
Durata de viata a unui fir de par este limitata. Parul se misca in radacina timp de 2-4 luni si apoi cade lasand loc altui fir. Capul pierde in mod normal cca 100 fire/ zi. Daca observam o cadere excesiva timp de 3 zile fara a-l spala, calculand 3 zile dupa a 2 a zi de la spalare si firul este insotit de radacina, atunci se ridica problema unei cauze interne.
Caderile excesive de par pot duce la aparitia calvitiei (cheliei) la barbati, iar la femei la caderi difuze.
Factorii care pot influenta acest proces nedorit se pot stabili cu ajutorul analizei radacinii firului de par, insotita de proba de sange, denumita trihograma.
Iata unii din factorii care duc la caderea parului:

• hormonii
• anticonceptionalele
• alimentatia
• stresul
• boala
• medicamentele
• razele solare • fibroza (este procesul de intarire a fibrelor tesutului din jurul radacinii, care nu se mai alimenteaza, generand caderea parului)


Tratamente curative:

• MIDOLLOS- PLACENTA SERICAL (Kaloos)- cu vitamine, saruri, minerale, extracte de grau, maduva de bambus; revitalizeaza parul dupa decolorari, permanent, tinand cu succes locul tratamentului pe baza de placenta animala

• CAROTA SERICAL (Kallos)- cu ulei de in, folosita pentru par gras

• FRUTTA SERICAL (Kallos)- cu hidroacizi naturali proveniti din fructe si legume; este recomandat parului nevopsit.

• KLORANE- sub forma de sampon; combate mancarimile, matreata abundenta, continand ingredienti activi cu efect astringent si antiseptic.

Tratamente naturiste:
• contra caderii parului:
2 linguri ulei de masline + 1 galbenus de ou + cateva picaturi de lamaie (o fiola de vit. C care intareste parul); acestea omogenizate se aplica pe parul curat, se acopera cu o casca de baie si se sta 45 min. dupa care se spala cu sampon;
• contra caderii parului si a matretii:
500 gr. Praf de cedru (de la Plafar) + 2 galbenusuri de ou ( in functie de lungimea parului) + cateva picaturi de lamaie.
Se adauga pe radacini 15 min., iar apoi se samponeaza; se repeta o data pe saptamana/ 3 ori pe luna;
• pentru un aspect al parului mai des si mai lucios:
1 galbenus de ou +1/2 pahar de chefir sau sana +1 ceapa rasa fin + putin alcool alimentar.
Se aplica pe par si se lasa 2 ore; se samponeaza si nu se usuca cu foehnul; se repeta de 3 ori pe luna.
• pentru par subtire si vatamat:
balsam+ 2 linguri smantana+1/2 lingura de ulei de germeni de grau + 1 lingura suc de lamaie.
Se omogenizeaza si se intinde pe parul umed dupa spalare, se acopera cu o casca de baie, se sta 15 min. si apoi se clateste; se aplica 1 data pe saptamana.

Al doilea creier

Care este al doilea creier?
Va provoc sa ghiciti! Daca n-ati ghicit, este pentru ca, lunga vreme, lumea stiintifico-medicala i-a acordat prea putina atentie, mai ales in comparatie cu interesul de care se bucura creierul nr. 1, acela pe care-l stim cu totii. Cel de-al doilea creier al nostru ar fi… sistemul digestiv.

Asa il numeste un reputat cercetator in domeniu, Michael Gershon – profesor de anatomie si biologie celulara la Universitatea Columbia, SUA si autor al unei carti intitulate chiar asa, The Second Brain (Cel de-al doilea creier) – intemeindu-si opinia pe argumente foarte pertinente. Iar recentele descoperiri provenite din alte studii privitoare la rolul sistemului digestiv in sanatatea generala a corpului par sa-i dea dreptate.

Multa vreme neglijat, in mare masura, in studiile moderne de medicina, sistemul digestiv isi face azi o intrare spectaculoasa in lumea cercetarii medicale. Extraordinarele descoperiri – si care sunt abia la inceput si ne mai rezerva nenumarate surprize – legate de modul in care comunitatea de microorganisme din intestin isi pune amprenta pe intreaga functionare a organismului uman au aratat cat de mult greseam neglijand sistemul digestiv, cel care, poate mai mult decat orice alt organ, ne leaga de lumea din jur, in cel mai primitiv mod. Iar lucrarile contemporane asupra sistemului nervos enteric – ansamblul de receptori si cai nervoase care asigura functionarea sistemului gastrointestinal – lamuresc, de asemenea, anumite conexiuni – ramase multa vreme misterioase – intre sanatatea digestiva si cea a intregului noastru corp.

Boala si sanatatea depind intr-o masura covarsitoare de el, mult mai mult decat ne imaginam, iar viitorul va aduce informatii si mai surprinzatoare in aceasta privinta. Nenumarate suferinte, uneori stranii si subtile, cu simptome variabile si nespecifice, dificil de diagnosticat si de tratat, au – incepem acum sa intelegem – daca nu o origine pe de-a-ntregul digestiva, cel putin o componenta legata de functionarea sistemului digestiv.

Cei vechi intelegeau mai bine decat noi lucrul acesta. Fara a sti nimic despre procesele biochimice misterioase care se petrec in adancul maruntaielor, fara cunostinte legate de microbiom, de sistemul nervos enteric sau de neurotransmitatori, intelegeau totusi ca multe aspecte ale sanatatii trupesti si sufletesti depind de sistemul digestiv.

Stau dovada multe referiri literare si folclorice la digestie (oare nu se spunea ca oamenii cu o digestie buna sunt mereu bine-dispusi si politicosi?), ca si tratamentele traditionale care urmareau sa vindece diferite suferinte – aparent fara legatura cu digestia – prin prescrierea unor purgative, a unor vomitive sau prin alte interventii de acest gen care, uimitor, chiar dadeau rezultate bune in multe cazuri, macar ca nu in toate.

Toate aceste aspecte contureaza ideea ca sistemul digestiv “domneste” in felul sau asupra corpului, influentand, controland, regland un mare numar de procese biologice care alcatuiesc viata unui organism sanatos sau bolnav. Guverneaza corpul asa cum ne inchipuiam ca il guverneaza creierul, multa vreme considerat un fel de “organ suprem”, intr-o ierarhie pe care, iata, descoperirile spectaculoase ale ultimilor ani o pun sub semnul intrebarii: creierul e deja nevoit sa cedeze o parte din puterea si din raspunderea sa.

Departe de ideea – foarte raspandita la ora actuala – ca “totul vine de la cap”, ca toate suferintele ar avea o o origine psihica (“e pe sistem nervos”, cum se zice in limbajul familiar), noile descoperiri par sa conduca la ideea ca, dimpotriva, si problemele “capului”, ale psihicului, sunt, de fapt, “pe sistem digestiv”.

Sa revenim la profesorul Gershon si la interesanta sa idee ca sistemul digestiv ar merita sa fie considerat un adevarat “creier”. De ce? Pentru ca tractul gastrointestinal are un sistem nervos autonom; este, spune specialistul, singura parte a corpului care poate functiona pe cont propriu. Daca este sectionat nervul vag, principala cale nervoasa care leaga creierul de sistemul digestiv, acesta din urma “va merge” inainte; azi stim ca el poate functiona independent atat de creier, cat si de maduva spinarii, gratie unui “echipament” special: sistemul nervos enteric. Se estimeaza ca sistemul digestiv are cca. 100 milioane de neuroni (la fel de multi ca maduva spinarii) si cca. 40 de neurotransmitatori – la fel de multi ca in creier.

90-95% dintre fibrele nervului vag transmit semnale de la sistemul digestiv la creier, si nu invers, punand sub semnul intrebarii afirmatia “creierul controleaza toate celelalte organe ale corpului”, cum am invatat noi la scoala. De fapt, cine controleaza pe cine? Exista cercetari care arata ca stimulind, nervul vag intr-un mod care imita semnalele transmise de la tractul gastrointestinal spre creier, pot fi imbunatite atat memoria si capacitatea de invatare, cat si dispozitia.

Poate nu exageram prea mult daca ne imaginam sistemul digestiv dotat cu un soi de inteligenta proprie. Acest al doilea creier al nostru pare sa recunoasca alimentele pe care le primeste si sa decida cum sa le prelucreze. Se ocupa de maruntirea si de amestecarea lor, elibereaza controlat enzimele necesare pentru descompunerea substantelor organice complexe, absoarbe proteinele, glucidele, lipidele, apa si mineralele, in functie de nevoile organismului, si se ocupa de problema reziduurilor. Si nu numai ca face toate aceste lucruri, ci ne si da raportul, trimitand in tot organismul semnale care, daca sunt descifrate corect, ne spun daca lucrurile, acolo inauntru, stau bine sau rau.

Multe dintre aceste semnale sunt mesaje pe care sistemul digestiv le transmite, astfel, intregului organism, informandu-l despre starea sanatatii generale si avertizandu-l, cum stie el, ca nu-i face bine sa manance cutare aliment, sau ca trebuie sa mestece bine mancarea, sau ca nu e cazul sa bea si doua beri dupa ce a indesat trei portii de inghetata.

Nu intotdeauna aceste mesaje sunt atat de explicite; uneori sunt dificil de inteles, iar aici intram pe terenul incetosat inca, dar fascinant, al legaturii dintre sistemul digestiv si anumite boli ce nu pareau a avea legatura cu digestia. Cercetari recente sugereaza ca maladii ca autismul, boala Parkinson si osteoporoza dau semne timpurii la nivelul intestinului; ca ar exista o legatura (inca nedescifrata) intre sindromul intestinului iritabil – maladie ciudata, putin inteleasa de medici si adesea rebela la tratament – si anumite afectiuni psihice ce pot merge pina la depresie; ca anxietatea, tulburarile de somn, problemele de memorie, senzatia de oboseala permanenta pot avea o origine neasteptata; disfunctionalitati la nivelul sistemului digestiv.

O posibila explicatie vine din sfera cercetarilor asupra microbiomului intestinal (sau flora intestinala, cum era numita cu un termen mai vechi), totalitatea microorganismelor ce traiesc permanent in intestinul uman. Studii recente arata ca anumite caracteristici ale acestui microbiom (care poate fi de mai multe tipuri, in functie de speciile de microroganisme care predomina) pot favoriza instalarea, la anumite persoane, a autismului, obezitatii, diabetului, probabil si a multor altor tulburari, inca neaflate.

O alta ipoteza este legata de serotonina, o substanta chimica de importanta vitala in organismul uman. Nivelul de serotonina influenteaza dispozitia, hranirea, somnul, comportamentele reproductive – pe scurt, e o substanta-cheie, iar dezechilibrele ivite in aceasta arie au consecinte uneori neasteptat de severe. Multa vreme s-a crezut ca serotonina e “apanajul” creierului, dar descoperiri mai noi au aratat ca, in realitate, la nivelul creierului se afla doar 2-3% din serotonina organismului, in vreme ce 90-95% se gaseste… Exact, in sistemul digestiv.

Suparatorul sindrom al intestinului iritabil, crede Michael Gershon, s-ar datora excesului de serotonina de la nivelul sistemului digestiv. La persoanele sanatoase, serotonina din sistem este indepartata de molecule transportoare specializate, produse in mucoasa intestinului. La persoanele ce sufera de amintitul sindrom, ar exista deficiente in acest proces; prin urmare, serotonina se acumuleaza in exces, ducand la episoade de diaree; apoi, receptorii de serotonina, nauciti de excesul de substanta, se blocheaza si asta duce la constipatie. De aici, alternanta de episoade de diaree si constipatie de care se plang multi dintre pacientii diagnosticati cu sindrom al intestinului iritabil. Si tot de aici decurge si tratamentul propus de profesorul Gershon: un fel de “antidepresive intestinale”, care sa normalizeze dinamica serotoninei la nivelul intestinului.

Tot implicarea serotoninei ar putea explica si faptul ca destule persoane ce sufera de sindromul intestinului iritabil au si probleme legate de starea psihica, uneori chiar depresii.
Dar, in afara unor cazuri cu adevarat grave de suferinte digestive sau de suferinte generalizate, cu origine digestiva, cazuri care necesita, evident, un tratement specializat, ce am putea face, in viata de zi cu zi, pentru a ne pastra sanatatea sistemului digestiv, de care depinde atat de mult sanatatea intregului organism? Michael Gershon recomanda, evident, o dieta echilibrata, sanatoasa (multe legume verzi, fibre alimentare solubile), dar si un interes mai mare fata de ceea ce ne comunica sistemul nostru digestiv: sa nu-i ignoram mesajele, sa le ascultam si sa incercam sa le intelegem.

Departe de a fi doar un “sistem de tevi” menit sa lase sa treaca hrana preschimbata deja in ceva la care ne gandim cu dezgust, sistemul digestiv este o complexa si extraordinara uzina vie, de al carei mers depinde mersul bun sau rau al celorlalte organe – da, chiar si al celor “nobile”, precum inima si creierul -, pana la nivelul celulelor si al componentelor subcelulare.

Nu s-o fi ocupind el cu gandirea inalta, cu poezia, cu inventiile, cu teoriile, precum creierul “de sus”, dar se ocupa cu ceva la fel de important: hraneste creierul, il tine in viata, ii pastreaza sanatatea, il mentine in forma optima pentru ca acesta sa se poata ocupa cu gandirea inalta, cu poezia, inventiile etc. Se pare ca e momentul sa ne incepem a ne gandi la sistemul nostru digestiv cu mai multa consideratie decat pana acum.

Abstinenţa

Abstinenţa , o alegere corectă?

Am auzit de multe ori de abstinenţă, în diferite conjuncturi dovedite a fi superficiale pentru că, înainte să scriu acest articol, nu-mi mai aminteam nimic despre acest fenomen aparte de a ţi impune restricţii fiziologice. Ba, din contră, am realizat că mintea mea nu a magazionat decât vagi glume ce înglobau termenul abstinenţă, ca şi cum nici măcar nu ar mai fi o realitate actuală sau dacă ar fi oricum nu ar purta acest nume.

  Aşa că am dat câteva telefoane şi am căutat în mediul online, precum şi în cărţile pe care le tot primesc cadou de când am început să scriu despre relaţii şi sex. Făcând o scurtă paranteză fictivă, trebuie să vă mărturisesc că este mai interesant decât îmi imaginam să abordez domeniul sexual: unii dintre cei care află devin instantaneu mitocani, alţii tratează problema cu seriozitate şi cei mai mulţi manifestă o relaxare distractivă în timp ce îmi dau idei de subiecte, îmi completează articolele, dezbat cu pasiune detalii picante, se regăsesc ca exemple, mă complimentează cu  diferite cărţi de specialitate.... Câteodată e ca şi cum aş scrie despre ceva ce toţi şi-ar dori să scrie măcar câteva rânduri, dar pe care conduita îi împiedică. 

Aşadar, azi vorbim despre enigmatica abstinenţă! Încă actuală...

De ce alegi abstinenţa?

Studiile medicale au demonstrat că mulţi tineri aleg voit perioade de abstinenţă. Şi de la persoană la persoană, abstinenţa are alte valenţe.

Există abstinenţa cu scopul de a păstra starea de virginitate şi mulţi dintre cei care abordează acest tip de abstinenţă evită orice fel de contact sexual sau de orice fel de comportament sexual.

Uneori oamenii aleg abstinenţa ca atuu în faţa implicării emoţionale, mai ales la începutul relaţiilor. Refuzul unor partide de sex te păstrează ceva mai detaşat de primele complicaţii.

Pentru alţii, abstinenţa înseamnă evitarea unei sarcini nedorite sau protejarea faţă de bolile transmise pe cale sexuală.  

Mai mult, sexologii recunosc că în jur de 30 de zile de abstinenţă sexuală pot fi extrem de benefice pentru sănătatea fiecăruia.

Abstinenţa sexuală moderată, un bun necesar

Scriitorul şi sexologul Ian Kerner, cel care a publicat cartea "Sex Detox" a explicat avantajul abstinenţei sexuale prin cel mai important argument: nevoia fizică şi psihică de înnoire. După 30 de zile lipsite de erotism, sexualitatea ţi se va părea apreciabilă, te vei simţi mai tânăr şi mai energic, mai impulsionat în propria ta viaţă sexuală, spune doctor Ian Kerner.

Dintr-o perspectivă strict medicală, femeile care evită activitatea sexuală până după terminarea adolescenţei, scad riscurile de a manifesta boli cu transmitere sexuală care pot duce la infertilitate sau cancer de col uterin. Apoi, adolscentele abstinente au dat dovadă de activitate intelectuală mai performantă.

Numărul vaginitelor şi a infecţiilor urinare poate fi diminuat prin perioade de abstinenţă sexuală.

Dar, asta nu înseamnă că viaţa sexuală activă în ansamblu ei dăunează sănătăţii tale, nici pe departe. Pentru a descoperi avantajele sexului citeşte "Beneficiile sexului pentru minte şi corp".

Înseamnă doar că abstinenţa sexuală practicată cu moderaţie este nu numai inofensivă, ci şi vivifiantă.

Efectele abstinenţei în cuplu

Câteva zile de post negru în dormitor oferă unui cuplu un aer nou şi, ca orice lucru nou, un surplus de inedit de arome. Implicaţi în vârtejul cotidian al unei relaţii, nici nu realizăm când pasiunea cedează locul rutinei. În plus, abstinenţa sexuală ar putea să vă ofere timp pentru celelalte detalii din relaţia voastră, detalii ceva mai spirituale. Timp în care puteţi descoperi frumuseţea unei iubiri platonice.

Se spune că tocmai controlul instinctelor sexuale ne distinge de animale...Şi se mai spune că abstinenţa poate fi o formă de studiere şi cizelare a fidelităţii.

Abstinenţa sexuală pe termen scurt  creşte libidoul bărbatului şi creează dorinţă şi tensiune pentru ambii parteneri.

02 august 2012Bianca DragomirRedactorShutterstock

Sex şi Știinţă sau obișnuință !

Ne-am obişnuit să atribuim zonelor genitale toate reacţiile, trăsăturile, senzaţiile care definesc conceptul sex – sexualitate. 

Adevărat, dar nu complet! Dictonul “sexul începe de la creier” este ştiinţific susţinut de adevărul general valabil „creierul controlează tot”. Iar clişeul “creierul este cel mai mare organ sexual” nu este mai puţin adevărat numai pentru că este repetat frecvent de ani la rând.

Ce-i drept mecanismul rolului pe care creierul îl are în timpul sexului nu este vizibil, cum nici nu poate răspunde unui simţ tactil aşa cum alte organe sexuale o fac, dar spectacolul de lumini al anumitor părţi ale creierului în timpul actului sexual - cu precădere în timpul orgasmului - le-a arătat neurologiilor ce mult înseamnă creierul pentru sex şi sexul pentru creier.

Printre primele descoperire ale oamenilor de ştiinţă, cele mai interesante au fost cele care ne-au demonstrat asemănările şi deosebirile între creierul bărbaţilor şi cel al femeilor atunci când vine vorba de sex. Este fascinant cum o experienţă subiectivă şi atât de intimă cum este cea a orgasmului este, de fapt, extrem de similară pentru un bărbat şi o femeie. Chiar dacă există unele diferenţe anatomice în sexualitatea masculină şi cea feminină, atât femeile cât şi bărbaţii simt plăcere fizică cam în acelaşi mod.

Cu ajutorul unor scanări ale creierului sau, mai precis spus, folosind tehnologia imagistică medicală, cercetătorii au descoperit o altă latură a creierului uman, una fierbinte şi sexy, la feminin şi la masculin:

Să fie linişte pentru doamne!

Creierul de sex feminin reacţionează în timpul orgasmului "tăcut". Concret, cortexul prefrontal stâng şi cortexul prefrontal dorsal par a fi nişte zone dezactivate. În mod surpinzător, aceste zone sunt în mod obişnuit şi cele implicate în acţiuni solicitante cum ar fi auto-controlul şi judecata socială.

Creierul bărbatului şi orgasmul

Când a venit rândul bărbaţilor, oamenii de ştiinţă au descoperit că, în timpul orgasmului, există o parte a creierului cu cel mai mare grad de activitate, zona ventral tegmentală care, şi mai interesant, este responsabilă cu eliberarea dopaminei. Dopamina este poreclită "chimicala plăcerii" şi este eliberată în cantităţi mari ori de câte ori cineva (femeie sau bărbat) întreprinde acel ceva perceput-simţit ca o plăcere.

Femei şi bărbaţi, în acelaţi timp...

Una dintre similitudinile importante între creierul unui bărbat şi cel al unei femei constă în aproape lipsa sentimentelor, golul emoţionalului în momentul stării de orgasm. Ceea ce dovedeşte că starea de orgasm, deşi este corelată cu activităţi diferite ale creierului, ea este resimţită foarte asemănător în ambele cazuri.

Afectivitatea, ba-i aici, ba nu-i aici

Cunoscute de când lumea ca fiind acele fiinţe al căror centru emoţional este puternic dezvoltat, femeile suprind clasica teorie cu reacţia lor din timpul sexului. Deşi dornice să fie conectate emoţional cu partenerul înainte şi după partida de sex, în timpul actului sexual se pare că reprezentantele sexului frumos fac o pauză.

Creierul femeilor: sex prin puterea gândului

La categoria diferenţe, putem încadra foarte bine şi "cugetarea" din timpul sexului, posibilă la femei şi mai greu de realizat la bărbaţi. O femeie îşi poate induce starea de orgasm prin procesul de a gândi, în timp ce bărbaţilor le este greu sau uneori chiar imposibil. Când femeile îşi imaginează o zonă erogenă stimulată se activează cortexul senzorial exact ca atunci când zona chiar este excitată fizic. Şi femeile pot ajunge la starea de orgasm numai gândind aşa...

10 iulie 2012Bianca DragomirRedactor

VIRUSUL - SPAIMA OMENIRII

Signify și Universitatea Boston confirmă eficiența radiațiilor UVC în distrugerea coronavirusului

Rezultatele testelor noastre demonstrează cum expunerea la o anumită doză de radiații UVC reușește să distrugă virusurile în doar câteva secunde.”
Associate Professor of Microbiology at Boston University School of Medicine
„Suntem încântați de aceste descoperiri și sperăm că va contribui la dezvoltarea unor soluții care să limiteze răspândirea coronavirusului”.
Signify este lider în sectorul lămpilor UVC și s-a aflat în fruntea tehnologiei UV timp de 35 de ani. Compania are o experiență dovedită în iluminatul  Dr. Anthony Griffiths

Sistemul Imunitar

Unul dintre factorii ce influenţează sistemul imunitar este alimentaţia. De aceea, antioxidanţii nu ar trebui să lipsească din meniul nostru zilnic. 

Un exemplu din această clasă este Resveratrol-ul, un antioxidant puternic obţinut din struguri roşii - atât din fruct, cât şi din coajă. Statisticile, spun specialiştii, relevă că acesta este de 4-5 ori mai puternic decât beta-carotenul, de 50 de ori mai puternic decât Vitamina E şi de 20 de ori mai puternic decât Vitamina C. Resveratrol-ul, pe lângă faptul că întăreşte imunitatea organismului, ajută şi la tratarea bolilor cardiovasculare, articulare, luptă împotriva afecţiunilor alergice şi inflamatorii, scade colesterolul şi are efect antiaging.

Citeste mai mult: adev.ro/pbc4ka

Echinacea, aliatul sistemului imunitar 

Echinacea este o planta perena folosita de mii de ani ca un remediu traditional in scopuri medicinale datorita proprietatilor sale vindecatoare. Totodata, Echinacea are un sezon lung de inflorire si este o planta ornamentala frumoasa si populara, fiind inrudita cu margaretele.Desi planta este de origine nord-americana, aceasta este cultivata acum in diferite zone ale globului, inclusiv in Romania.
Inainte de aparitia antibioticelor, Echinacea era folosita intens pentru tratarea tuturor infectiilor. A urmat perioada de varf a antibioticelor, cand a trecut oarecum intr-un con de umbra iar, in prezent, dupa ce efectele secundare ale antibioticelor au devenit tot mai cunoscute, oamenii din toate colturile lumii si-au intors din nou atentia catre aceasta planta atat de eficienta.

Desi exista mai multe specii de Echinacea, doar trei sunt cultivate in scop medicinal: Angustifolia, Pallida si Purpurea. Ultima specie, Echinacea Purpurea, este cea mai des utilizata si poarta numele de "palaria soarelui".

Echinacea este utilizata pentru combaterea infectiilor, in special a racelii obisnuite, a gripei si a altor infectii ale cailor respiratorii si pregateste organismul pentru trecerea la sezonul friguros.

Echinacea contine fenoli, cu puternice efecte antiseptice si antioxidante. In acelasi timp, polizaharidele, flavonoidele, alkylamidele si acidul cicoric au un rol important in stimularea imunitatii si in neutralizarea radicalilor liberi.

Efectele sale benefice se datoreaza unei combinatii de elemente care includ si minerale precum cuprul, potasiul, iodul si fierul, impreuna cu vitaminele A, E si C. Compozitia sa complexa ii confera proprietati imunostimulante, antioxidante si antifebrile.

Cu o reputatie consacrata ca remediu natural impotriva racelii, multi oameni se bucura de Echinacea intr-o forma sau alta, fie sub forma de ceai, ca supliment sau chiar planta bruta. Totusi, prin fierbere, o cantitate substantiala de proprietati din Echinacea se poate pierde.

Sursa http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/imunitate/echinacea-aliatul-sistemului-imunitar-1501842

Sistemul imunitar este diferit de alte sisteme din organism prin aceea că nu este o structură fizică, ci un ansamblu de interacţiuni complexe care implică diferite organe, structuri şi substanţe, printre care globulele albe, măduva spinării, vasele limfatice şi organele, celulele specializate din anumite ţesuturi ale organismului  şi substanţe specializate numite factori de ser, care sunt prezente în sânge.

Ideal, toate aceste componente conlucrează pentru a proteja organismul împotriva bolilor şi a infecţiilor.
Care este rolul sistemului imunitar?

Sistemul imunitar luptă împotriva microorganismelor care produc boli şi care îngreunează procesul de vindecare. Sistemul imunitar este cheia luptei împotriva oricărei probleme a organismului, începând cu micile zgârieturi de la bărbierit şi pînă la virusurile mutante care abundă în zilele noastre. Chiar şi procesul de îmbătrânire poate fi asociat mai degrabă cu funcţionarea sistemului imunitar decât cu trecerea timpului.

Înţelegând anumite elemente de bază ale sistemului imunitar şi ale modului în care funcţionează, înţelegem cât de important este rolul jucat de acesta în sănătatea noastră şi putem să fim responsabili în privinţa menţinerii propriei sănătăţi.

Mai simplu spus, sarcina sistemului imunitar este să identifice lucrurile care se găsesc, în mod natural, în organism şi pe cele care reprezintă material dăunător, iar apoi să neutralizeze sau să distrugă tot ce este străin.

Cum evoluează sistemul imunitar pe parcursul vieţii

Sistemul imunitar uman este funcţional la naştere, însă nu la capacitate maximă. Acest lucru se numeşte imunitate înnăscută, adică imunitatea cu care te naşti.

Funcţia imunitară se dezvoltă şi devine mai sofisticată odată cu maturizarea sistemului şi pe măsură ce organismul învaţă să se apere singur împotriva diferiţilor invadatori străini numiţi antigeni. Aceasta se numeşte imunitate adaptativă. Însă imunitatea dobândita poate fi sprijinită şi modelată, fie prin contactul cu un antigen, fie prin vaccinare.

Aşa cum fenomenul de îmbătrânire afectează sistemul cardiorespirator şi celelalte organe, la fel se  întâmplă şi cu sistemul imunitar. Deşi memoria imunologică devine mult mai bogată, organele limfoide se uzează odată cu înaintarea în vârstă.

Globulele albe, prima linie de apărare a organimului

Darorită rolului lor crucial în toate aspectele imunităţii, globulele albe sunt considerate un factor principal în apărarea organismului. În primul rând, globulele albe sunt mai mari decât globulele roşii. Apoi, acestea se pot mişca independent în fluxul sanguin şi au posibilitatea de a trece prin pereţii celulelor. Acest lucru le face să ajungă repede la locul rănirii sau al infecţiei.

Există mai multe categorii de globule albe, fiecare cu funcţii specifice, şi anume:  granulocitele (rol de distrugere a bacteriilor), limfocitele (responsabile de dezvoltarea unei imunităţi specifice)  şi monocitele (numite şi “gunoierii” organismului pentru că înghit şi digeră particulele străine, la fel cum fac şi în cazul celelelor afectate îmbătrânite, inclusiv cele tumorale).

Alte elemente care compun sistemul imunitar

O altă componentă importantă a imunităţii este sistemul limfatic, format din organe (splina, timusul, nodulii limfatici şi amigdale) şi dintr-un fluid numit limfă, care circulă prin vasele limfatice şi care scaldă celulele organismului. Rolul sistemului limfatic este de a curăţa în permanenţă corpul la nivel celular, de a elimina toxinele şi alte elemente dăunătoare din ţesuturi.

Splina are rolul de a filtra sângele şi de a alimina celulele roşii care trebuie înlocuoite. Din acest motiv, persoanele a căror splină a fost scoasă sunt mai predispuse la boli, pentru că aceste funcţii importante nu mai sunt îndeplinite.

Celulele T care populează splina joacă, de asemenea, un rol important în imunitate prin secretarea interleukinei-1, a interleukinei-2 şi a interferonului, cât şi prin activarea celulelor care produc anticorpi (celulele B). Aceste secreţii sunt cunoscute sub numele de citokine şi sunt esenţiale pentru supravieţuire.
Însă, câteodată sunt secretate prea multe şi creează un sistem imunitar mult prea încărcat. De exemplu, obezitatea provoacă eliberarea în exces a citokinelor şi plasează organismul în stare inflamatorie, făcându-l să fie mai expus la boli de inimă şi diabet.

Măduva osoasă are rolul de a produce noi globule albe care, la rândul lor, sunt făcute din celulel stem. Celulele stem sunt celule embrionare care au capacitatea de a se maturiza în practic orice tip de celulă. Unele globule albe care iau naştere din măduva osoasă o părăsesc şi se maturizează în altă parte a organismului, în timp ce restul celulelor se maturizează acolo unde iau naştere, susţinând sistemul imunitar. Toate celulele sistemului imunitar provin, de fapt, de la măduvă.

Sursa:  despre sistemul imunitar

Human Papilloma Virus (HPV): simtome, diagnostic, tratament

Virusul care provoaca infectia este denumit stiintific Human Papilloma Virus si recunoscut sub prescurtarea HPV. El este cel care determina maniera afectiunii, precum si masura in carea aceasta este insotita de simptome sau nu. In total, exista peste 100 de radacini ale virusului, fiecare in parte comportandu-se diferit. De multe ori, HPV este asociata cu aparitia negilor inghinali, desi exista cazuri in care acestia nu devin vizibili deloc pe parcursul evolutiei bolii.

Exista tipuri de HPV care implica sau determina dezvoltarea cancerului cervical, precum si a altor tipuri de cancer. In aceste cazuri, negii apar in alte zone ale corpului, cum ar fi pe maini sau pe picioare. Insa, majoritatea persoanelor care contacteaza aceasta infectie reusesc sa o eradice cu ajutorul medicatiei, fara sa ramana cu sechele. Totusi, este bine de stiut ca, cu cat virusul persista in organism, cu atat este mai ridicat riscul ulterior de a dezvolta cancer cervical sau anal.

Simptomele HPV
Virusul se localizeaza si traieste in mucoasele membranoase, cum ar fi zona genitala sau pe piele. Daca apar negi, acest fapt poate reprezenta un semnal de alarma asupra eventualei infectari cu HPV. Micile afectiuni cutanate pot lua diferite forme, aratand oricum, de la mici umflaturi, la pete colorate intens ori nepigmentate. Pot de asemenea sa fie imprastiate asemeni unei inflorescente. Mici sau mari, se pot localiza in zona anusului, a scrotului, cervixului, coapsei sau chiar pe penis.

Semnele infectiei pot aparea si la distanta de cateva saptamani sau luni de la data actului sexual neprotejat. Din acest motiv, persoana in cauza nu are cum sa stie ca este purtatoare de HPV si nici ca trebuie sa-si protejeze partenerii din acel moment incolo. De aceea, cea mai buna cale de a evita neplacerile cauzate de virus o reprezinta folosirea prezervativului. Afla mai multe despre subiect, citind acest articol!

Deoarece unele tipuri de HPV sunt asociate cu anumite forme de cancer, printre care cel de col uterin, de vulva, anus sau penis, este bine de stiut ca ele nu sosesc intotdeauna insotite de semne vizibile ale afectiunii. Celulele din acele zone sunt afectate, si pana la aparitia cancerului, apar schimbari morfologice specifice. Acestea sunt aproape intotdeauna asimptomatice.

Cum se diagnosticheaza HPV?
In general, negii sunt cei care trag semnalul de alarma in ceea ce priveste infectia herpetica. Totusi, nu intotdeauna aparitia acestora este strict legata de virusurile cauzatoare de cancer. Metoda cea mai des utilizata pentru a semnala infectia cu HPV este testul Papanicolau. Acesta este cel mai in masura sa releve o eventuala modificare precanceroasa sau chiar canceroasa la nivelul colului uterin. De aceea, este recomandat ca toate femeile sa efectueze testul cel putin o data pe an.

In cazul in care testul scoate la iveala nereguli, medicul este singurul care poate stabili in ce masura exista factorul de risc al aparitiei cancerului de col, precum si care este cea mai buna metoda de a aborda situatia. Daca apare suspiciunea cancerului, se efectueaza un test ADN cu scopul de a stabili cel mai bun tratament.

Testul Papanicolau consta in prelevarea de tesut cu ajutorul unui betisor cu vata. Operatiunea este intotdeauna facuta de catre medicul ginecolog, si are ca urmare trimiterea mostrei spre laborator, unde este apoi analizata si diagnosticata. Testul identifica pana la 13 radacini ale virusului.

Femeile sub 30 de ani reusesc sa lupte impotriva infectiei si chiar sa o neutralizeze, motiv pentru care nu este neaparat nevoie sa faca acest test la fel de des ca si cele trecute de aceasta varsta.

In ceea ce priveste barbatii, infectia nu ii ocoleste. De obicei, este insotita de aparitia negilor genitali, la fel ca si in cazul femeilor. Din pacate, nu exista inca teste care sa identifice diferitele tulpini ale virusului in cazul barbatilor.

Cand trebuie facut testul?
Testele care detecteaza HPV, precum si cel Papanicolau sunt indicate femeilor de peste 30 de ani. Ele ajuta medicul sa aprecieze masura in care exista risc ca femeia respectiva sa dezvolte cancer sau nu. Daca testul pentru HPV iese pozitiv, atunci va fi bevoie de investigatii suplimentare, insa acest fapt ramane exclusiv la latitudinea medicului specialist. Un exemplu de astfel de analiza este colposcopia, in care ginecologul foloseste un instrument de marit, cu ajutorul caruia apreciaza starea cervixului, a vaginului si a vulvei.

In cazul in care femeia doreste sa ramana insarcinata, nu este nevoie ca aceasta sa faca testul HPV. Daca insa testul Papanicolau a ridicat suspiciuni asupra unei nereguli, atunci medicul poate dispune refacerea analizei in timpul primului trimestru. Abia atunci se poate stabili cu exactitate natura situatiei.

Autor:

Multi dintre ei nu-si inchipuie ce sunt aceste structuri patogene, cum pot fi ele raspandite in mijlocul populatiei, care de multe ori provoaca infectii simple si pot duce rapid la decese.
In ultimul timp asistam la raspandirea virusului gripei aviare. Nimeni nu-si inchipuie cum acest virus al gripei aviare – care a creat deja panica- poate provoca o epidemie pe tot mapamondul, de aceea  toti sunt interesati de ce se poate intampla in cel mai apropiat timp. Din istorie toti isi amintesc o epidemie care a provocat aproape 50 de milioane de decese in anul 1919 sub denumirea de ,,pandemia spaniola ,,.
In acea vreme, virusologia era o directie absolut noua in stiinta. Ea a aparut in anul 1898. Acum, odata cu dezvoltarea progresului tehnico – stiintific apar alte probleme, apar probleme de constientizare a aparitiei infectiilor date de catre virusuri. Mai ales in toamna anului 2005 si iarna anului 2006, cand virusul gripei aviare a aparut pe teritoriul Romaniei, toti (administratia si populatia) au fost  speriati de aceste infectii, deoarece stirea a fost ca ele se pot transmite si la om, dar acest proces de trecere de la o specie la alta este un proces care se intampla in mod exceptional, lucru foarte greu de inteles. Insa spaima omului este extraordinar de mare. In fiecare zi, la fiecare ora erau difuzate informatii despre aparitia noilor focare provocate de virusul gripei aviare, care distruge o serie intreaga de specii de  pasari, dar care poate trece si la alte animale (in primul rand poate trece la porc si de la porc poate trece la om). Virusul gripei aviare, in primul rand poate infecta organismele umane cu un sistem imunitar scazut si principala teama este ca ele se pot adapta si trece de la pasari la fiinte mai bine dezvoltate, cum este fiinta umana.
Iata din ce cauza acest virus al gripei aviare este foarte periculos. Bineinteles ca vorbim astazi din ce in ce mai mult despre virusul gripei aviare, deoarece acest virus se raspandeste rapid mai ales in timpul toamnei si al primaverii cand sistemul imunitar este mai scazut la toate vietuitoarele.
Insa cum se intampla  aceasta transmitere a infectiilor virale in realitate ?
Vom vedea in cele ce urmeaza !
Acum spaima omenirii este de a nu apare o pandemie asemanatoare cu cea din secolul XX. Sunt foarte multe informatii despre aceasta pandemie care a sters de pe fata pamantului o buna parte a populatiei. Bineinteles ca la ora actuala cunoastem mult mai multe despre infectiile virale si mai ales despre infectiile cu virusul gripal care pot provoaca decese rapide, in timp de cateva zile, neexistand remedii specifice, de aceea spaima omului este si mai mare. Decesele apar in urma afectarii aparatului pulmonar in primul rand, si in mod secundar a inimii, ducand rapid la deces.
Alte virusuri, asa cum se va citi in cuprinsul acestui volum, pot provoca suferinte de lunga durata cu sfarsit tragic (SIDA, Hepatitele virale) sau cu sechele care vor marca intreaga viata (encefalitele, poliomielitele etc)
La inceputul anului  2006,  epidemiile gripei aviare au inceput in Thailanda, China, Vietnam si alte tari din Asia. Au fost incriminate drept sursa si vectori pasarile migratoare care se afla in timpul verii in zonele nordice ale planetei, unde se inmultesc asa cum se stie, apoi se retrag in timpul sezonului rece in zonele mai calde. In timpul zborului se presupune ca acest virus este eliminat prin  excrementele lor, si prin alte fractiuni ( cum este puful ori penele) care pot fi purtatoarele acestui virus si raspandite pe arii intinse intr-un timp relativ scurt. Au fost foarte multe variante, foarte multe propuneri de a stopa raspandirea virusului prin dirijarea cailor de migratie ale pasarilor migratoare.
Bineinteles, inca nu cunoastem multe din vietatile naturii care ar putea raspnadi infectiile virale. Pasarile migratoare au zburat, au calatorit de cand exista viata pe pamant si reglarea anumitor procese naturale in unele cazuri este imposibila. Este foarte greu de imaginat ca omul s-ar implica in dirijarea acestor fenomene fara a deranja echilibrul biologic a altor ecosisteme cu consecinte greu de imaginat.. Daca am face acest lucru, s-ar deregla ecosistemul natural si am ajunge la alte calamitati. Omul foarte repede se implica in dirijarea densitatii unor specii de animale sau a unor specii de plante si in aceste procese de schimbare a unor ecosisteme naturale, trebuie in primul rand foarte bine calculate situatiile care pot aparea in urma interventiei omului, dar au mai intervenit cum am spus si mai inainte in reglarea densitatii anumitor insecte prin utilizarea insecticidelor, dar cu consecinte nebanuite initial.  adica au lovit in sanatatea omului prin favorizarea aparitiei unui numar mai mare de tumori de diferite tipuri. In felul acesta s-a dirijat un proces si s-au dereglat alte procese care au intervenit ca un bumerang in sanatatea omului, in existenta lui. De aceea, omul ar trebuit sa ia aminte, ca atunci cand se implica in reglarea unui proces natural, trebuie sa stie dinainte ce se poate intampla dupa interventie (asa cum este exemplul clasic de utilizare a insecticidelor in reglarea densitatii de specii a anumitor insecte asa numite daunatoare. Acest proces de reglare a densitatii anumitor populatii de insecte nu a fost rezolvat, iar insectele au capatat  rezistenta, in fiecare an utilizandu-se concentratii mai mari de insecticide. Astfel insectele s-au adaptat la situatia data si si-au marit potentialul  de inmultire (depun o cantitate mai mare de oua) mult mai puternic decat pana la utilizarea insecticidelor. De exemplu omida paroasa a stejarului, Lymantria dispar, care inainte de aplicarea insecticidelor chimice, depunea 200 de oua in fiecare generatie, dupa interventia omului cu insecticide si-a marit potentialul de inmultire. Astazi o femela de Lymantria dispar depune pana la 2.000 – 3.000 de oua care provoaca un dezastru prin defolierea totala a padurilor foioase (si pierderea de masa lemnoasa). In natura, fara utilizarea anumitor preparate, de cele mai multe ori am avea adevarate calamitati (naturale) fiindca potentialul de inmultire a acestor insecte este extraordinar de mare si atunci vom avea defolieri totale si  paguba produsa de catre insecte este incalculabila. Trebuie de mentionat faptul ca orice fiinta are tendinta spre dominare, inmultindu-se mult si rapid si avand tendinta de a domina alte specii. Omul, care a devenit apogeul dezvoltarii fiintelor vii de pe Terra, trebuie sa regleze aceste procese de dezvoltare a anumitor specii de fiinte vii in asa fel incat sa stabileasca  un echilibru  ecologic, deoarece in natura exista un echilibru de dezvoltare a fiecarei specii, insa de multe ori aceste echilibru  este dereglat prin aparitia unui potential mult mai mare de inmultire a unor specii care le domina pe celelalte si in felul acesta produce acel dezechilibru  de care aminteam, punand in pericol existenta speciei dominate.
Aceeasi legitate este valabila si pentru colectivitatile umane, identificate pe criterii etnice, religioase, culturale etc
Acest dezechilibru poate fi reglat de catre alti factori naturali, insa interventia omului poate duce de multe ori  la complicatii atunci cand intervin cei neavizati, care ar trebui mai bine sa nu se implice si sa ceara interventia specialistilor competenti in  intretinerea biocenozei normale. In cazurile cand apare un dezechilibru virusurile pot provoca schimbari naturale infectand anumite specii de organisme dominante ,care pot duce la un dezechilibru natural .In acest proces omul nu poate interveni rational, atunci apare spaima  care este provocata de anumite informatii neclare (cum sunt infectiile virale si in primul rand daca vorbim de virusul gripei care poate provoca decese imediate).
Bineinteles ca sunt anumite actiuni  pentru a stopa infectiile acestea care pot duce la decesul celei mai dezvoltate fiinte, cum este fiinta umana.
Omul cunoaste diferitele evenimente care au existat pe Terra si  poate interveni cu anumite masuri sau cu anumite actiuni. Spaima infectiilor virale este mare si pana in prezent nu sunt elaborate unele metode de actiune impotriva infectiilor provocate de virusuri (de pilda virusul gripei aviare care a provocat spaima in specia umana). Mai sunt si alte virusuri si mai periculoase, dar credem ca este un exemplu de actiune a unui patogen impotriva caruia omul inca nu are metodele necesare stoparii, multiplicarii si transmiterii lui la om
Administrarea vaccinurilor sau a unor interferonuri inca nu poate rezolva stoparea infectiilor virale, deoarece aceste preparate sunt preventive si pot interveni numai in cazurile cand infectia virala nu s-a produs. Odata ce infectia s-a produs, pana in prezent nu exista metode de stopare a infectiilor.
Cele mai des intalnite virusuri sunt HIV/SIDA, infectiile virale hepatice care pot dezvolta o simptomatologie specifica  si provoca o serie intreaga de complicatii care duc la deces. Aceste virusuri au o particularitate :se dezvolta mult mai lent si provoaca decese  dupa o perioada variabila de timp  (cativa ani marcati de mare suferinta).
Virusul HIV, care ataca sistemul imunitar, poate produce decese dupa un  timp indelungat, cand boala atinge o forma  grava. Acest virus distruge celulele imunitare ale organismului uman, iar omul infestat moare prin infectii supraadaugate care nu mai sunt influientate de tratament.
Atunci cand raspandirea acestor infectii este mult mai rapida, ea este favorizata de anumiti factori ai mediului inconjurator ( frigul sau caldura in exces) ori factori generatori de stres social foamete, razboaie etc . Unele experiente personale care au fost implementate in anumite zone ale Terrei, unde avem o serie intreaga de preparate biologice care sunt utilizate constient pentru limitarea densitatii anumitor specii de insecte, au demonstrat ca, spre exemplu virusul poliedrozei nucleare a Lymatriei dispar, dintr-un singur punct provoca infectii artificiale care in timp de 5-6 zile se poate raspandi pe o raza de 40 de km. Ritmul transmiterii este foarte rapid si de multe ori pot aparea focare in alte zone, la sute de km departare de punctul de unde a pornit epidemia.
Asa s-a intamplat si cu virusul gripei aviare. Undeva, la inceputul toamnei, in septembrie, s-a difuzat informatia cum ca virusul gripei aviare a provocat moartea unor pasari migratoare din Thailanda, apoi din Vietnam, in zona asiatica. Intr-o luna de zile s-a determinat aparitia unor focare in zona Ucrainei, apoi in Romania si din Romania s-a raspandit in toata Europa (aproximativ in 15 tari).
Bineinteles ca toate masurile propuse de catre Uniunea Europeana sunt foarte drastice, deoarece a aparut spaima, frica fata de infectia gripei aviare, si anume  ca ea poate provoca decese si la om. De aceea in zonele unde apar cateva pasari moarte, unde s-a determinat virusul gripei aviare de mai multe tipuri H5N1 fiind cel mai periculos, s-a impus masacrarea tuturor pasarilor din zona data.
Este o situatie intr-adevar tragica, dar aceste masuri de masacrare a tuturor pasarilor din zona nu sunt suficiente pentru a putea stopa raspandirea infectiilor virale. Se produce totusi un fenomen interesant care ar trebui sa fie luat in considerare de catre specialistii chemati sa aplice aceste instructiuni si anume : de cele mai multe ori virusul se poate aflaa in organism in stare latenta, iar activarea lui se poate face in conditiile de stres citate mai sus. Masurile care sunt recomandate ca : spalarea rotilor la masini,  carantina umana in focarul aviar, nu au nici o ratiune, deoarece virusul se afla in celulele organismului dat.
In viata mea ( Prof Dr Doc M Ciuhrii) am creat arme biologice pentru reglarea densitatii organismelor nedorite ,in special al insectelor daunatoare. Eu am fost tot timpul implicat in domeniul utilizarii infectiilor virale.Cunosc foarte bine legitatile de dezvoltare a epizootiilor virale.Consider ca nu este cazul de masacrare a tuturor speciilor de animale ,deoarece virusurile sunt foarte bine specializate si nu pot trece de la o specie la alta .Mult mai rational ar fi fost izolarea stricta a speciilor infectate .In acest caz virusul nu provoaca moartea tuturor speciilor pana la 100% procente ,virusul nu isi taie craca pe care sta .El infecteaza de cele mai multe ori pana la 70-80 % procente .Fiintele neinfectate reprezinta un fond rezistent pentru dezvoltarea  generatiilor viitoare sanatoase. Acest fenomen, este bine cunoscut de populatia rurala, pe baza observatiilor empirice de sute de ani, timp in care strabunicii si parintii lor au asistat din timp in timp la aparitia ” molimelor ” in pasari, boli care niciodata nu au ucis toate pasarile. Acesta este numai un exemplu, dar aceasta legitate se regaseste la toate tipurile de infectii virale.
Noi credem ca daca s-ar fi luat un lot martor ca sa se determine legitatile de raspandire a infectiilor virale, am constata urmatoarele : daca nu ar fi fost aplicate instructiunile Organizatiei Mondiale a Sanatatii si nu am fi distrus toate pasarile din zona afectata  rezultatele ar fi fost identice cu cele unde au fost luate toate masurile.
In fiecare zi se anuntau descoperirea altor focare de infectie cu virusul gripei aviare. Este regretabil ca omul inconstient actioneaza in asemenea fel. De exemplu in judetele Constanta si Tulcea, Uniunea Europeana recomanda sa nu se mai creasca pasari timp de cativa ani de zile pana va trece acest val de epidemii. Bineinteles ca este o prostie. Speram ca in curand va aparea o directiva  care sa revina si sa anuleze acea hotarare.
Sunt niste masuri condamnabile si ar trebui ca acesti specialisti din Organizatia Mondiala a Sanatatii sa consulte nu numai specialisti in domeniul epidemiologiei omului, ar trebui sa ia informatii si de la specialistii care au creat arme biologice pe baza anumitor virusuri, sa vada care sunt legitatile acestea de dezvoltare sau de raspandire a virusurilor.
Eu, de exemplu, le-as fi dat multe informatii care ar reduce aceste masuri drastice. Sunt constient de faptul ca, atunci cand a aparut virusul gripei aviare in Geamurlia, trebuia in primul rand izolata aceasta zona, o parte din pasari  mureau si acestea trebuiau incinerate, iar cele care ramaneau in viata ar fi constituit un fond genetic pentru generatiile urmatoare de pasari care deveneau rezistente la infectiile cu virusul gripei aviare vreme de mai multi ani. Aceasta legitate este urmata de fiecare specie, care are particularitati specifice.
Legitatile epidemice nu sunt asa cum isi inchipuie unii ca ar merge distrugand tot. Nu ! Centrele de aparitie ale infectiilor pot fi la distante diferite. Se pot declansa cu viteze diferite sub influenta multor factori care inca nu sunt cunoscuti.
Mentionam ca virusurile sunt bine specializate pentru o singura specie, de pilda numai pentru gaini fara sa afecteze ratele sau gastele
Aceste masuri necugetate de masacrare a tuturor speciilor de pasari domestice ( gaini, rate, gaste, curcani etc) care au fost luate acum in diferite zone ale mapamondului s-a dovedit a fi fost zadarnice, au provocat pe langa pierderile economice, mai multe complicatii decat rezultate favorabile in dirijarea si controlul epidemiilor care s-au dezvoltat in ciuda masurilor luate, ca dovada ca ele nu  erau cele oportune.
Implicarea omului in dirijarea anumitor epidemii cu virusuri care pot infecta si omul trebuie foarte bine studiata.
Virusul este foarte bine specializat. El infecteaza anumite specii de organisme vii iar intr-un organism un anumit organ ( doar ficatul sau doar rinichii etc) si este foarte greu de imaginat cum s-ar putea transforma si deveni susceptibil un virus care astazi infecteaza pasarile sa infecteze si fiinta umana. Presupunem ca aceasta campanie de infricosare a populatiei a avut la baza un interes economic, ce se poate explica prin faptul ca in depozitele marilor companii farmaceutice producatoare de vaccinuri, s-au acumulat doze mari de vaccinuri ineficiente pantru v. Gripei care trebuiau vandute. S-au ales trei tari mai putin dezvoltate : Romania, Bulgaria si Turcia unde s-au aplicat fara rezultat clar vaccinurile respective amplificand starea de saracie. Densitatea populatiei umane este foarte greu de dirijat. Acum cand densitatea populatiei anumitor natiuni, in special in Asia este deosebit de mare, ( cum a fost si in vremea marilor migratii) bineinteles ca aparitia infectiilor virale este mult mai probabila si se poate declansa mult mai rapid decat in alte zone unde densitatea / km .p este mai mica.
In ultimul timp s-au facut progrese in combaterea multor infectii virale, insa aceste progrese nu sunt atat de semnificative.
Spre exemplu la virusul HIV, la virusurile hepatice au fost elaborate unele preparate de tip interferon. Substanta care este eliminata de catre celula la aparitia unor infectii, adica proteina care apare in celula – numita interferon- este ca un scut impotriva infectiilor virale. Dar  asa numitele interferonuri care se administreaza in patologia umana de cele mai multe ori sunt construite artificial prin metode biotehnologice.. Au o serie intreaga de efecte adverse. Spre exemplu, interferonul prescris pentru infectiile cu virusul hepatitei C, are niste reactii nedorite, foarte dure chiar, asupra organismului uman. De multe ori acest preparat nu poate fi aplicat la pacientii infectati datorita intolerantei, ori a faptului ca face mai mult rau decat bine.
In ultimul timp se mai gasesc si unele tipuri de proteine inhibitoare care pot inhiba intr-o anumita masura aparitia infectiilor. Vrem sa va aducem la cunostinta un lucru: noi  am fost primii in lume care am putut extrage enzime inhibitoare din organismul unor specii de insecte la o anumita faza de dezvoltare. Insectele se dezvolta in cateva etape. De cele mai multe ori, la Lepidoptere apare oul, dupa ou larva, apoi la sfarsitul dezvoltarii larvei, apare pupa. In pupa se formeaza adultul, fluturele. Uitati-va ca in aceasta directie se petrec niste fenomene foarte interesante. Proteina si lipidele predomina in tesuturile larvelor, la un moment dat sunt inhibate, se inhiba atat sinteza proteinelor cat si sinteza acizilor nucleici care transforma acest tesut intr-o chitina din care se formeaza adultul.
Din aceste faze de dezvoltare se pot extrage o serie intreaga de proteine inhibitoare. Aceasta cale de extragere a proteinelor inhibitoare, din anumite faze de dezvoltare, este mult mai adecvata pentru a construi preparate antivirale.
Atunci cand este inhibata sinteza proteinelor si acizilor nucleici de proteinele inhibitoare din tesuturile insectelor, proteine -pe care le administram omului infestat -in primul rand ele sunt absorbite de catre virusurile  care se afla in diferite tesuturi si atunci in primul rand este inhibata sinteza proteinelor si a acizilor nucleici virali ducand la stoparea multiplicarii virusurilor.
Aceasta metoda de extragere a enzimelor inhibitoare este pentru prima data utilizata in domeniul virusologiei in stoparea multiplicarii virusurilor.
Pentru prima data am reusit sa stopam multiplicarea virusurilor cu produse absolut naturale care sunt extrem de eficiente. In felul acesta putem include unele substante care sunt specializate pentru toate virusurile si evident pot influenta si asupra multiplicarii bacteriilor, altor microorganisme care pot sa se multiplice pe baza sintezei proteinelor si a acizilor nucleici.
Este o directie absolut noua, inca neexploatata de catre nimeni, decat de catre cercetatorii din consortiul INSECT FARM.
Pe baza acestor enzime s-au inregistrat doua preparate : Hepatito – Liz sau Imuheptin care stopeaza multiplicarea virusurilor hepatice (HCV si HBs). In cazul hepatitelor provocate de virusul hepatitei A lucrurile se intampla mult mai rapid. Asa ca in aceasta directie se fac cercetari aprofundate. A fost elaborata si tehnologia de stopare a infectiilor herpetice prin utilizarea unor unguente care includ SBA cu proprietati inhibitoare. In acelasi timp se utilizeaza si proteine inhibitoare incapsulate ,, per os ,,. Efectul este imediat si elimina infectiile pana la disparitia completa a virusului.
As dori sa vorbesc si sub alt aspect ,, Virusul, ca speranta a omenirii,, adica utilizarea virusurilor pentru a face servicii omului. De exemplu, in ultimul timp este o directie noua in a utiliza virusul impotriva tumorilor, tumori care formeaza un tesut specific si unele celule se multiplica gresit, in alta ordine decat tesutul afectat. In felul acesta formeaza o masa tumorala care de cele mai multe ori duce la absorbtia tuturor substantelor nutritive din organism pentru a forma masa tumorala care constituie o parte importanta din intregul  organism .
In ultimul timp s-au elaborat o serie intreaga de metode pentru a distruge aceste mase tumorale. Spre exemplu se iau celulele din masa tumorala, se multiplica in laborator in conditii speciale, se adapteaza un virus la aceste celule cancerigene, apoi se include virusul construit in masa tumorala. Virusul ataca tumora pana cand o distruge definitiv. In felul acesta unele virusuri pot fi utilizate in resorbtia formatiunilor tumorale produse de catre cancere.
Bineinteles ca este o metoda care va avea viitor. Virusurile pot fi utilizate si sub alt aspect, in reglarea densitatii diferitelor organisme nedorite de catre om, spre exemplu virusurile pot fi utilizate in dirijarea populatiilor de insecte de diferite tipuri care ataca produsele agricole si forestiere. Atunci cand apare o insecta daunatoare si distruge plantatiile agricole sau silvice.Pentru a dirija populatiile de organisme nedorite (in cazul dat insectele daunatoare )se utilizeaza un virus specific acestei insecte.Acest virus afecteaza tesuturile insectei pana cand le omoara , acesta provoaca o epizootie si in cateva zile distruge toate larvele insectelor si ataca plantatiile.
O alta directie de utilizare a virusurilor este reprezentata de bacteriofagi,(virusurile bacteriilor) care ataca bacteriile patogene.Aceste studii se efectueaza in anumite centre stiintifice si in viitorul apropiat vor aparea preparate noi care vor elimina din organism bacteriile patogene.Necesitatea acestor preparate este legata si de faptul ca in ultimul timp multe din bacterii au devenit rezistente la antibiotice de aceea se cer noi preparate efective in combaterea populatiilor de bacterii patogene .
Au fost descoperite virusuri si la diferite tipuri de micoze, care pot regla densitatea acestor organisme patogene. In acest caz aceste virusuri au o dezvoltare lenta si sunt necesare interventiile omului pentru a activa virusurile prin metodele ingineriei genetice.
S-au descoperit segmente ale genomului viral care pot ataca alte virusuri, adica sunt cunoscuti paraziti ai genomului viral care pot regla intensitatea infectiilor virale. Astfel, pana in prezent s-au descoperit virusuri la toate organismele vii, dar manipularea lor in diferite situatii raman inca nerezolvate.
O alta directie de utilizare a virusurilor este obtinerea unor substante organice de tipul vaccinurilor ,interferonurilor ,insulinei si altora prin metode de obtinere a recombinantilor baculovirusurilor si a altor virusuri care pot fi dirijate in obtinerea anumitor substante organice .Pentru aceasta in genomul unor virusuri se includ gene straine responsabile sintezei anumitor compusi organici .Asa spre exemplu in genomul baculovirusurilor se poate include o gena straina responsabila de sinteza unor vaccinuri.Astfel in procesul de sinteza a baculovirusurilor cu gena straina M10 responsabila de sinteza anvelopei virusului poliedrozei nucleare se sintetizeaza o alta proteina dorita de catre om .In cazul dat poate fi vorba de sinteza vaccinurilor .Astfel in tesuturile insectelor sau in culturile celulare de insecte care sunt infectate cu un virus recombinant se pot obtine proteine noi utilizate impotriva infectiilor virale cum sunt vaccinurile si interferonurile.Aceste noi tehnologii pot fi utilizate in farmacologia contemporana pentru obtinerea unor substante noi imposibil de sintetizat artificial,asa cum sunt interleucina si a unor tipuri de insulina si altele care pot servii in dirijarea unor procese vitale ale omului .
Noi propunem o noua directie de obtinere a acestor substante organice direct din organismele animalelor nevertebrate la anumite faze de dezvoltare.Aceste substante organice sunt sintetizate de organisme, numai trebuie sa stim unde sa le cautam.        Dr. Mircea Ciuhrii