Afecțiuni tratate cu oxigenoterapia hiperbarică
baroterapie terapie oxigen hiperbaric
1. Boala de decompresie
Este caracterizată de simptome declanșate de blocarea circulației sanguine, de leziuni provocate de cauze mecanice și ca urmare a acțiunii biochimice a unor bule care provin de la gazul inert dizolvat în sânge sau țesuturi atunci când presiunea atmosferică scade prea repede. Această afecțiune poate apărea după scufundări, în timpul zborului cu avionul sau în cazul expunerii hiperbarice sau hipobarice.
Boala de decompresie este de mai multe tipuri:
• tip I – se manifestă la nivelul muscoscheletal, pielii, țesutului limfatic și deseori este însoțit de oboseală;
• tip II – implică sistemul nervos central sau periferic, cardiorespirator, audiovestibular și se instalează starea de șoc;
• tip III – afectează și provoacă traume ale coloanei vertebrale și poate fi refractară la recompresie.
Bulele de aer care cauzează boala de decompresie pot determina leziuni ale vaselor de sânge din endoteliu, acțiune ce provoacă agregări plachetare, dereglări lipoproteice și activarea leucocitelor, declanșând scurgeri capilare și inflamații.
Terapia cu oxigen hiperbaric se utilizează pentru reducerea în dimensiune a bulelor. Conform legii lui Boyle, volumul bulelor devine mai mic odată cu creșterea presiunii.
La 1.8 ATA (atmosfera absolută) aceasta va scădea cu aproximativ 30%. Bulele care provoacă boala de decompresie sunt compuse din azot. În cazul țesuturilor normale, când are loc creșterea și descreșterea presiunii atmosferice, azotul se infiltrează în sânge, țesut sau în ambele, cauzând bule. În timpul terapiei cu oxigen hiperbaric, pacientul respiră oxigen pur sau îmbogățit, care duce la scăderea nivelului de azot din sânge și micșorarea bulelor.
2. Embolia gazoasă
Această boală se caracterizează prin existența unor bule de gaz în circulația arterială sau venoasă. Embolia gazoasă poate fi declanșată în timpul scufundărilor. Un volum mare de bule poate leza filtrul pulmonar și pătrunde cu ușurință în circulația arterială.
Embolia arterială gazoasă poate fi rezultatul unei barotraume pulmonare, injectării accidentale de aer intravenos sau al unei intervenții chirurgicale. De obicei, simptomele apar la câteva secunde sau minute de la eveniment și pot include: pierderea conștiinței, confuzie, leziuni cerebrale, aritmii cardiace sau stop cardiac.
3. Intoxicația cu monoxid de carbon
Intoxicația cu monoxid de carbon (CO), intenționată sau accidentală, se produce prin inhalarea acestui gaz incolor și inodor. Hemoglobina se leagă cu o afinitate de 200 de ori mai mare de monoxid de carbon decât de oxigen, astfel este blocat transportul de oxigen în organism.
Deoarece țesuturile nu sunt oxigenate corespunzător, acestea nu mai funcționează normal. De asemenea, monoxidul de carbon leagă citrocrom oxidaza și mioglobina sau are loc peroxidarea lipidelor – afecțiunile cauzate în aceste situații fiind de natură neuronală.
În cazul acestui tip de intoxicație, terapia cu oxigen hiperbaric se bazează pe teoria că oxigenul pur poate desface cu succes legătura dintre monoxid de carbon și hemoglobină.
Procesul se va desfășura pe durata a aproximativ 300 de minute de respirație în camera hiperbarică baroterapie
Terapia este folosită și pentru a preveni sechelele neurologice. Eficiența va fi mai mare cu cât tratamentul va fi instituit mai rapid. Cu toate acestea, există o serie de controverse față de metodele și rezultatele cu privire la utilizarea oxigenoterapiei hiperbarice în cazul intoxicației cu monoxid de carbon. Baroterapie
Pacienții care sunt intoxicați cu acest gaz pot prezenta o varietate de simptome care, inițial, nu sunt atribuite otrăvirii. Manifestările inițiale pot include: amețeală, dureri de cap, greață, stare de vomă, convulsii, dureri în piept, tahicardie ușoară și acidoză severă.
Candidații la terapia cu oxigen hiperbaric sunt mai ales aceia care prezintă risc crescut de morbiditate și mortalitate: femeile însărcinate, pacienții cu boli cardiovasculare și cei care manifestă simptome severe de intoxicație, cum ar fi pierderea cunoștinței, leziuni neurologice sau acidoză severă. Legătura dintre hemoglobină și monoxid de carbon de obicei nu se corelează cu simptomele.
Femeile însărcinate adeseori prezintă un nivel de monoxid de carbon mai scăzut cu 10-15% decât fătul. Hemoglobina fetală are o afinitate crescută pentru monoxidul de carbon, iar disocierea de oxigen este mai ridicată, comparativ cu adulții. Expunerea la monoxid de carbon scade nivelul de oxigen atât din țesuturile și sângele matern, cât și fetal.
4. Leziuni, grefe și răni la nivelul pielii
Majoritatea rănilor pielii, dacă nu intervin alte boli, se vindecă destul de bine. În cazul pacienților cu tulburări de circulație sanguină, vindecarea întâmpină dificultăți. În cazul bolnavilor de diabet zaharat sau cu boli vasculare, rănile și leziunile se vindecă cu dificultate, însă cu ajutorul terapiei cu oxigen baric procesul de vindecare este accelerat.
Schema de tratament pentru tratarea leziunilor și a grefelor presupune: două ședințe zilnic, până când acestea încep să se vindece, apoi o ședință pe zi până când procesul de cicatrizare este definitivat.
Rezultatele se vor vedea după 20 de ședințe. Dacă rezultatele întârzie să apară se impune continuarea terapiei. În cazul în care fâșia de piele transplantată este compromisă, va fi necesară intervenția chirurgicală pentru restabilirea funcției circulației venoase și arteriale, tratament adecvat local și intervenție medicală adecvată.
5. Leziuni traumatice și sindromul de compartiment
Ischemia acută periferică este caracterizată prin leziuni cauzate de traume, care se manifestă prin durere și edem. În această categorie intră leziunile traumatice și sindromul de compartiment. Leziunile traumatice sunt deseori rezultatul accidentelor de diferite forme.
Terapia cu oxigen hiperbaric în acest scop include hiperoxigenarea pentru a crește nivelul de oxigen din sânge. Tratamentul, determină reducerea fluxului sanguin, fapt ce permite capilarelor să resoarbă fluidul în exces.
În urma acestui proces, nivelul de inflamație se va reduce, iar țesuturile se vor reface. Potrivit studiilor de laborator, scăderea aderenței neutrofilelor se observă la presiuni crescute ale oxigenului (2.5 ATA). Reperfuzia leziunii este diminuată, deoarece terapia cu oxigen hiperbaric generează necrofagi care distrug radicalii de oxigen.
Sindromul de compartiment include totalitatea disfuncțiilor pulmonare, cardiovasculare, neurologice și renale rezultate în urma creșterii bruște și de lungă durată a presiunii intraabdominale.
Terapia cu oxigen hiperbaric nu se recomandă dacă simptomele acestor boli nu se manifestă, dar sunt iminente, ci atunci când se observă semne obiective: durere, slăbiciune, presiune abdominală, etc.
Când apar manifestările este indicată oxigenoterapia barică, chiar dacă nu se intervine chirurgical, întrucât acest lucru ar destabiliza starea pacientului. Acest tratament mai este indicat și în cazul în care pacientul a fost supus fasciotomiei, pentru a contribui la scăderea morbidității.
6. Infecții ale țesuturilor moi necrozate
Aceste infecții pot fi aerobe, anaerobe sau mixte și apar în urma unui traumatism sau plăgi chirurgicale provocate de corpuri străine, inclusiv injecții subcutanate și musculare contaminate. Acest tip de infecție se manifestă frecvent în rândul pacienților cu diabet sau boli cardiovasculare.
Printre tipurile de infecții de acest gen se găsesc: fascita necrozantă, mionecroza clostridiană (gangrena gazoasă) sau neclostridiană, gangrena fournier, etc. Indiferent de profunzimea afectării țesutului, aceste infecții au fiziopatologii similare, care includ hipoxie tisulară locală exacerbată în plan secundar de endarterite ocluzive.
Izolarea intravasculară a leucocitelor este specifică acestor tipuri de infecții, fiind mijlocită de toxine de la organisme specifice. Toți acești factori contribuie la formarea unui mediu în care unele organisme consumă rapid oxigenul, stimulând un cadru propice pentru dezvoltarea anaerobă a altor organisme.
Tratamentul are la bază debridarea prin intervenție chirurgicală și terapia agresivă cu antibiotice. Terapia cu oxigen hiperbaric este folosită ca adjuvant întrucât oferă mecanisme de acțiune pentru controlul infecției și reduce pierderea de țesut, fiind toxică pentru bacteriile anaerobe.
Un alt beneficiu este acela că reduce aderența neutrofilă prin inhibarea funcției beta-2-integrinei. Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a stabili cu certitudine dacă acest mecanism acționează atât de eficient în infecțiile necrozate.
În cazul mionecrozitei clostridiene, tratamentul poate opri producerea de toxine alfa. Dovezile, destul de restrânse, indică faptul că terapia facilitează absorbția diferitelor clase de antibiotice, inclusiv aminoglicozide, cefalosporina, sulfamida și amfotericina.
7. Abcesele intracraniane
Printre afecțiunile care se încadrează în categoria abceselor intracraniene sunt: abcesul cerebral, empiem budural și epidural, precum și abcesele craniene. Studii din întreaga lume au analizat nivelul mortalității cauzat de aceste boli și au stabilit că acesta ar fi de aproximativ 20%.
Terapia cu oxigen hiperbaric are multiple mecanisme datorită cărora poate fi considerată o terapie complementară pentru abcesele intracraniene. Aceasta induce oxigen pur în țesuturi care împiedică dezvoltarea bacteriilor anaerobe.
Tratamentul cu oxigen hiperbaric va reduce creșterea presiunii intracraniene, va contribui la reducerea edemului cerebral perifocal și va stimula sistemul imunitar. Candidații pentru terapia cu oxigen hiperbaric sunt cei care au abcese intracraniene multiple, cei cu un sistem imunitar compromis, cei în cazul cărora intervenția chirurgicală este contraindicată, care au o evoluție nesatisfăcătoare în ciuda intervenției chirurgicale și a tratamentului cu antibiotic.
8. Osteomielita refractară
Osteomielita refractară este definită ca osteomielita acută sau cronică ce nu se vindecă după intervențiile corespunzătoare. Cel mai adesea, osteomielita refractară se manifestă la pacienții al căror sistem imunitar este compromis. Această afecțiune este caracterizată prin răni care nu se vindecă și chiar infecții agresive care necesită amputarea unui membru.
Terapia cu oxigen hiperbaric crește cantitatea de oxigen din oasele infectate la nivel normal sau peste acesta. Deoarece funcția polimorfonucleară necesită o concentrație adecvată de oxigen, acesta este un mecanism important prin care oxigenoterapia hiperbarică ajută la ținerea sub control a osteomielitei.
O modalitate unică prin care terapia cu oxigen baric contribuie la vindecarea osteomielitei este susținerea funcției osteoclastelor. Procesul de resorbție de către osul necrozat a osteoclastelor este strâns legat de prezența oxigenului. În plus, oxigenoterapia hiperbarică facilitează absorbția antibioticelor.
9. Arsurile termice
Arsurile termice reprezintă un prejudiciu produs de factori multipli la nivelul țesutului, care culminează cu inflamații locale, leziuni vasculare din cauza activării trombocitelor și a aderenței celulelor albe, hipoxiei și vulnerabilității la infecții severe.
Scăderea funcției celulelor albe, determinată de cauze locale, exacerbează această problemă. Terapia cu oxigen hiperbaric se adresează fiecăruia dintre aceste dezechilibre fiziopatologice și poate obține rezultate semnificative. Pentru ca rezultatele să fie benefice, tratamentul trebuie instituit la scurt timp după ce s-a produs arsura.
Se vor face trei ședințe în primele 24 de ore și apoi două ședințe pe zi. Durata tratamentului depinde de gradul de afectare al pacientului, dar și de răspunsul la terapie. O atenție specială trebuie acordată cantității de fluide administrate și a temperaturii camerei.
De asemenea, se va evita stresul fiziologic, precum și potențialele complicații ale tratamentului (de exemplu, toxicitatea provocată de oxigen).
10. Anemii grave
Pacienții care dezvoltă anemii severe se confruntă cu scăderea capacității sângelui de a transporta oxigenul. Acești pacienți devin candidații terapiei cu oxigen hiperbaric atunci când din motive religioase sau medicale nu pot face transfuzii sanguine. Hemoglobina este cea care transportă în mod special oxigenul în sângele uman (1.34 ml de oxigen/gram).
În cazul acestor boli se va administra oxigen hiperbaric la 2-3 ATA în ședințe de tratament de până la patru ore. Pot fi necesare 3-4 ședințe pe zi, în funcție de starea clinică a pacientului. Terapia trebuie urmată până când starea pacientului s-a ameliorat, organele sale funcționează normal, iar nivelul de oxigen este optim.
