Am citit că dacă slăbești
spre greutatea normală în raport cu înălțimea , se pune în funcțiune Mcanismul
de Autoreparație .
Cum se stabilește dacă o persoană este supraponderală?
Ovăzul scade colesterolul „rău” (LDL) și îmbunătățește sănătatea inimii. Dacă este consumată la micul dejun, această cereală îți oferă energia și nutrienții de care ai nevoie pentru a-ți îndeplini sarcinile zilnice.
Reduce nivelul de colesterol – datorită prezenţei beta-glucanului, o categorie specială de fibre solubile.
Ovăzul este considerat un bun depurativ pentru piele, fiind utilizat sub formă de lapte de ovăz. Datorită compoziţiei sale excepţionale, ovăzul hrănește, întreţine și tonifică pielea.
Preparatele de ovăz sunt cunoscute și ca un agent natural și eficace în buna funcţionare a tiroidei. De altfel, efectele preparatelor de ovăz se simt imediat în funcţionarea întregului sistem endocrin, stimulându-l și aducându-l la parametric normali.
Printre recomandări, mai ales pentru supraponderali, se află şi porţiile mai mici în farfurie. Reducerea caloriilor este una dintre cele mai eficiente măsuri, capabile să activeze vindecarea, mai ales în cazul afecţiunilor cronice.
Este nevoie, adeseori, de răbdare şi de flexibilitate. Pentru că bolile grave nu pot fi eradicate doar prin puterea plantelor, a luminii sau a gândirii.
Celor ce combină inteligent medicina alopată cu metode complementare, tratamente cu plante, medicina tradiţională chineză sau indiană, acupunctură, homeopatie, mişcare şi sport, li se deschid noi perspective.
În multe cazuri, chiar şi simpla decizie de a lua frâiele vindecării în propriile mâini produce primii paşi spre vindecare.
Excesul alimentar, imposibil in dieta Gunter!
Datorita faptului ca dieta
Gunter presupune consumul alimentelor bogate in fibre si apa, cu siguranta vei
pierde kilogramele inestetice. Mai mult, vei observa ca e imposibil sa mananci
in exces, in timp ce aportul de proteine acumulat va fi scazut si va duce la reducerea
masei musculare. “In general, dietele cu cruditati, ca a mea, sunt bune, dar
foarte greu de urmat, mai ales din punct de vedere social”, precizeaza in
lucrarea lui dr. Gunter.
Dieta Gunter este bazata
pe fructe, legume crude, seminte, nuci, sucuri naturale si boabe de cereale.
„Terapia alimentatiei trebuie sa fie si sa ramana la baza nazuintelor de
vindecare”, sustine initiatorul regimului alimentar, doctorul german Ernest
Gunter.
Panica m-a obligat sa aplic metoda dura, a lui Ernst Gunter,
care consta in post negru, urmat de o alimentatie cu cruditati sarace in
proteine. Timp de o luna, nu am mancat nimic, ci in fiecare zi, beam 2,5 l
sucuri de legume. In fiecare dimineata, preparam la robot, din legume
proaspete, 2 l suc de morcov, 0,3 l suc de sfecla rosie, 0,1 l suc de telina si
0,1 l suc de patrunjel. Amestecam cele patru sucuri si le pastram peste zi in
frigider. Din ora in ora, beam cu inghitituri rare, timp de 15 minute, cate un
pahar din acest amestec.
ATENTIE! Informatiile despre terapiile complementare,
plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul
bolnavului, nu exclud și/sau nu inlocuiesc tratamentele medicale. Informatiile
de pe site si materialele aferente au doar un caracter informativ si nu
isi propun sa inlocuiasca consultul medical de specialitate.
Secretul tinereţii medicului Oana Cuzino. „Am renunţat la un singur ingredient”
Citește și
Slăbești daca esti motivat
”Să fiu sincer, am slăbit de dragul fiicei mele, deoarece nu puteam alerga să mă joc cu ea, era dificil chiar și mă să aplec. Am slăbit mai mult de 10 kilograme și după aceea am început să mă duc la sală.”
Simți diferența, simți cum începe să se regleze bioritmul vieții, nu mai ai stare de somnolență în timpul zilei, se reglează tensiunea arterială, dispar (se atenuează considerabil) durerile de articulații și de mijloc, se schimbă aspectul pielii, crește imunitatea, etc. .
Dacă nu mai mănîncă după ora 18, vei avea somnul linistit și dimineața vei fi mult mai binedispus/ă, senin/ă, energic/ă !
Și toate astea fără să iei diverse pastile de slăbit , de dormit , de liniștit, de somn, etc. !
Trebuie să faci un minim efort, care merită fiecare clipă de sacrificiu, în propriul tău beneficiu/avantaj.
Nu trebuie să ne mai ”îmbuibăm” in neștire cu tot felul de pastile, pentru că legumele și fruntele plus cărnica uneori, conțin toate vitaminele și substanțele de care avem nevoie.
De ce să nu mincăm Seara ?
Pentru că Seara organismul, trebuie să prelucreze tot ce am consumat in timpul zilei și nu mai are timp să iși facă ordine, dacă mincăm și după ora 18 ! Neavind timp să prelucreze și să transporte toată cantitatea de vitamine si minerale uniform, depozitează surplusul în speranța că a doua zi își poate face ordine.
Cu ani in urma am mai incercat o metodă cu trei sanwich-uri pe zi. A funcționat mecanismul, dar după o vreme l-am abandonat.
După primele citeva tentative de a păstra regula să nu mai mănînci după ora 18, ai impresia că este o misiune imposibilă, te trezești pe la ora 10-11 că nu îți dorești nimic pe lumea asta, decît să mănînci pînă te saturi și după tine potopul !
Dar nu este așa , este doar un instinct pe care trebuie să il invingi.
Te gindești la propria sănătate și să te simți bine tot restul vieții.
Nu este așa cum vor dușmanii, după circa o lună, simți că devii superior, știi că mulți nu au curajul și voința să meargă mai departe.
Nu este prea simplu dar satisfacția si rezultatele sunt uimitoare.
Vei ajunge sa iti pară rău că nu ai incercat cu mult timp in urmă.
Deci, Trei mese pe zi , predominant legume si fructe, și să fii ponderat/ă .
Să reziști tentațioei care nu îți dă pace nici o secundă, în special seara-noaptea.
Sunt momente, cînd te gindești să faci o șmecherie, fără ca să te prinzi chiar tu. Mintea umană este diabolică și în cazuri extreme inventează chiar imposibilul.
Dacă reușesti cu regimul alimentar ponderat, la următorul controlul medical , Medicul de Familie va observa schimbarea din Buletinul de Analize și îți va schimba medicația.
Primul miracol al efortului tău, este că nu te mai dor articulatiile !
Am selectat mai jos lucruri interesante tot în acest sens . Titlurile , de regulă conțin și link-ul de unde au fost selectate, sau link-ul sursei, se află la sfirsitul articolului.
Citește și :
Flora Intestinala - Secretul Sanatatii
Tensiunea Arteriala
Enzimele - scînteia vietii
Construieşte-ţi meniul numai din alimente cu valoare nutriţională
Acest lucru presupune să alegi alimente nutritive, care asigură substanţele necesare organismului. Aceste alimente au un conţinut caloric scăzut, prin urmare te vor ajuta şi să slăbeşti pe lângă protecţia pe care o oferă împotriva bolilor. În această categorie intră legumele şi fructele în culori cât mai variate. Un exemplu pe care îl oferă dr. Joel Fuhrman în sprijinul acestei idei este acela că legumele cu frunze de un verde închis ajută la digestie, iar fructele de pădure conţin nutrienţi care protejează inimă şi ne feresc de cancer. Vezi mai jos un tabel cu cele mai nutritive alimente recomandate de dr. Joel Fuhrman!
Consumă alimente care se absorb lent în organism
Dr. Joel Fuhrman spune că trebuie să evităm grăsimile saturate şi trans, zahărul rafinat şi făina albă, deoarece intră în categoria acelor alimente care generează o creştere bruscă a glicemiei şi o eliberarea masivă de insulină. Acest lucru favorizează depunerea grăsimilor, slăbeşte sistemul imunitar şi creşte riscul de cancer.
De aceea este recomandat să consumi alimente care se absorb lent la nivel intestinal, favorizând o asimilare bună a nutrienţilor din alimentele pe care le consumăm. Aceste alimente cu absorbţie lentă sunt nucile, seminţele şi leguminoasele (năut, mazăre, fasole, linte).
Foloseşte carnea pe post de condiment
Dr. Joel Fuhrman susţine că dieta pe care trebuie să o adoptăm trebuie să fie una bazată în special pe vegetale, iar carnea trebuie să fie folosită doar în cantităţi mici. Un consum ridicat de produse animale creşte nivelul unui hormon care are o acţiune similară cu insulina, favorizând depunerea grăsimilor şi apariţia cancerului. Astfel, recomandarea specialistului este aceea de a consuma carne în cantităţi mici şi aceasta să constituie doar 10% din alimentaţia ta zilnică. Cea mai bună soluţie pentru a realiza acest lucru este aceea de a folosi carnea pe post de condiment sau un potenţiator de aromă. Acest lucru presupune să foloseşti o cantitate mică de carne la o mâncare doar pentru a-i conferi aromă, nicidecum de a face din carne ingredientul principal.
Mestecă de încă 10 ori alimentele
Mestecarea atentă a alimentelor determină o eliberare a nutrienţilor şi a enzimelor care protejează celulele, uşurând digestia. Specialistul spune că în general o persoană mestecă în medie de 15 ori fiecare îmbucătură şi propune să extinzi acest număr. Astfel că ar fi recomandat să mai mesteci de încă 10 ori în plus fiecare îmbucătură pentru a favoriza o asimilare bună a nutrienţilor.
Studiile arată că persoanele care mestecă bine hrana mănâncă mai puţin.
Sursa: http://www.eva.ro/dietafitness/nutritie/dr-oz-ce-sa-mananci-ca-sa-ti-intaresti-imunitatea-articol-49826.html?ref=mobile
Germenii cruzi de legume (de broccoli, ridichi, etc.) pot fi cultivați în casă.
La rândul lor, legumele fermentate sau murate sunt alte opțiuni sănătoase care pot îmbunătăți în mod semnificativ alimentația zilnică.
Procesul de fermentare este una dintre cele mai bune modalități de a transforma legumele în adevărate superalimente.
Fermentarea produce microbi benefici care sunt extrem de importanți pentru menținerea stării de sănătate, deoarece ajută la echilibrarea florei intestinale, impulsionând în acest mod imunitatea generală a organismului.
O piele sănătoasă și strălucitoare - Datorită faptului că legumele au un conținut ridicat de apă și de substanțe fitochimice, consumul regulat al acestora ajută la menținerea tinereții și elasticității pielii. Un studiu efectuat în cadrul Universității St. Andrews a concluzionat că persoanele care au consumat trei porții suplimentare de legume timp de șase săptămâni au fost considerate ca având un aspect mult mai tânăr decât cele care consumaseră foarte puține legume. Care a fost de fapt cauza acestei îmbunătățiri evidente? Specialiștii afirmă că pigmenții carotenoizi care oferă legumelor culorile roșu și portocaliu îmbunătățesc aspectul pielii, făcând-o mai strălucitoare și mai elastică. De asemenea, multe dintre legume sunt apreciate datorită beneficiilor lor contra îmbătrânirii, ajutând pielea să își mențină fermitatea și combătând eficient ridurile.
V-am speriat, insă trebuie să aveți pregătit suportul misiunii la care plecați.
Este ca atunci cind plecați intr-o misiune nobilă si faceți pregătire pentru toate situațiile care ar fi posibil să apară.
Cum mi-a venit ideea slăbirii prin a minca mai puțin ? Cam sinistru. Am văzut in secventele din lagarele de concentrare ale războaielor mondiale, că toți deținuții erau slabi.
Plus Cafea , Ceai si stop mincare după ora 18 !
după ora 18 ceai , un suc facut de tine si apă .
Prima lună este mai greu, apoi te adaptezi, iar in trei luni , vei fi alt cetățean.
Recapeți mobilitatea articulațiilor, scapi de oboseala și somnolența din timpul zilei, dormi ca un prunc și te trezesti de dimineață odihnit/ă !
Se activează sistemul de autoreparație al organismului , asa am citit și este adevărat.
Nu uita să treci pe la medicul de familie pentru analize .
Vezi cum stai cu tensiunea arterială, dacă ești grăsuț/grăsuță .
Și ai scăpat ușor de prima masă a zilei.
Nici nu ai nevoie nici de de pâinică !
Poate nu se manifestă exact ca la mine , dar nu se poate să nu fii în zona ”miraculoasă”!
O salată cu legume, este un deliciu pentru oricare din cele trei mese ale zilei.
Ce zici, te bagi?
Acuma, daca te duci la un chef, nu este nici un capăt de țară.
Esti puțin atent și maninci cîte putin din toate și a doa zi coninui misiunea încredințată cu sfințenie.
Am citit că dacă slăbim spre greutatea normală în raport cu înălțimea, intră în funcțiune sistemul de autoreparație - ne vindecăm de diverse afecțiuni !
Iata că, o dieta cu alimente de post, te va ajuta sa dai jos cel putin 2 kilograme in 4 zile!
Da, dar după ce ai scăpat de cele 10 care erau in plus.
Dacă te lăcomești intr-o zi, pui 2 kg fără să clopești !
Iar daca nu esti atent ajungi in citeva zile la aceeasi greutate pe care te-ai chinuit treli luni să o reduci!
Asa am făcut eu, cum am relatat . Voi puteți inventa și altfel !
Am scăpat de aprox 10 Kg in 2-3 luni cu trei mese pe zi, compuse din legume și fructe, iar de 2 ori pe săptămînă și ăuțină cărnică.
Dacă nu esti atent , 2 Kg se depui intr-o singură zi, iar ca să scapi de de cele 2 Kg , te costă mai multe zile de atenție !!!
Uneori, Dimineața este suficient un pahar cu Sana si o felie de Pâine, în zona orei 14 o portie de legume cu cărnică, iar spre ora 18 o salată de legume . Acum , nimic nu este standard , dar te orientezi și tu, inventezi.
Dimineața livrezi o cafea sau un ceai, după mic dejun mai servesti un o fructă, lafel si după prinz si seară . Intr-un cuvint , să nu faci exces !
Și nu uita, cînd este frumos afară să faci o plimbare !
Sunt multe moduri de a slăbi . Și tu poți inventa unu ! Cercetatorii americani au descoperit reteta meseleor perfecte,
care te tin sanatos, satul si nu te lasa sa te ingrasi.
Potrivit acestora, ideal este un mic dejun cuprinzator, copios, asemanator celui englezesc, un pranz de "talie" normala si o cina foarte usoara.
Un mic dejun mare si gatit, constand in sunca, oua, carnati, fasole, ciuperci si rosii face ca metabolismul sa sa fie cel optim intreaga zi. Acelasi studiu, realizat de oamenii de stiinta de la Universitatea Alabama din Birmingham si publicat de International Journal of Obesity, a aratat ca cerealele nu sunt deloc cea mai buna alegere.
Nu este singurul studiu care arata importanta mesei de dimineata.
Un altul realizat in America de Sud a aratat ca femeile care isi luau jumatate din necesarul caloric dimineata slabeau mai mult pe termen lung decat cele care mancau putin la micul dejun. Insa aceasta cercetare milita pentru carbohidrati dimineata, chiar si pentru ciocolata, pentru a inlatura poftele de peste zi.
Experimentele pe mai multe grupuri de soareci hraniti in mod diferit au aratat ca cei care mancau la micul dejun cel mai mult, insa nu carbohidrati, isi pastrau inima sanatoasa pe termen lung, nu se ingrasau si aveau o presiune arteriala optima, relateaza Daily Mail.
Spre deosebire de cobaii carora li s-a dat un mic dejun copios, cu grasimi, un pranz mai mic si o cina usoara, cei hraniti cu carbohidrati la micul dejun si o cina grasa au avut probleme in procesarea zaharului, crescandu-si riscul de diabet. Testele de sange, in cazul celor din urma, au aratat ca si predispozitia catre boli de inima si atac cerebral crescuse.
Sursa : http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/cura-ingrasare/mananca-la-micul-dejun-ca-un-rege-la-pranz-ca-un-print-si-seara-ca-un-cersetor-1006802
aceste sfaturi medicale și duhovnicești pentru a avea grijă de sănătatea ta sufleteasca și trupească :
2. Nu mânca alimente greu digerabile după ora 7 seara.
3. Reduce cantitatea de ulei, sare și grăsimi din alimente.
4. Elimină zahărul din orice aliment ca prăjituri, sucuri carbogazoase, mezeluri etc, nu îl mâncați produce cancer!!!
5. Pentru igiena personală se recomandă să elimini toate produsele ca pastă de dinți, apă de gură, săpun etc care conțin în compoziție ingrediente care au cuvântul ... prop ...produce cancer.
6. Dimineața după igiena gurii înghite o gură de ulei de măsline extravirgin, pe stomacul gol. Adăugați în mâncăruri cate o linguriță de turmeric sau curcuma, rozmarin, câte o linguriță de semințe de: chia, în, chimen negru, coriandru, puțin ghimbir și trei linguri de ovăz la ceai sau iaurt.
7. Bea mai multă apă dimineața și mai puțină seara. Pe parcursul zilei hrăniți -vă nu mai repede de trei ore, cu multe legume, cel mai bun spanacul, fructe și suc din sfeclă roșie,măr, morcov, struguri negrii, țelină.
8. Cea mai bună oră de dormit este între 10 seara și 5 dimineața.
9. Nu te culca imediat după ce ai luat medicamente sau alimente.
10. Când bateria mobilului este descărcată, nu răspunde la telefon, radiația este de 1000 de ori mai mare.
11. Înainte de fiecare masă rostește rugăciunea domnească Tatăl nostru și binecuvântează alimentele în semnul sfintei cruci (chiar dacă nu ești preot) se vor elimina bacteriile.
12. Alungă tristețea, supărarea, ura, bârfă și bârfitorii care te stresează și te îmbolnăvesc, adoptă zâmbetul bunătatea iertarea și rugăciunea pentru liniște sufletească, gândindu-vă numai la ce aveți nu la neajunsuri.
Poți trimite asta celor pe care îi interesează?
Eu deja am făcut-o.
Amabilitatea nu costă nimic și valorează mult
Dumnezeu să vă binecuvânteze cu darurile sale cele bogate.Amin. Larry Rădulescu. președintele Congresului .
Vezi și